Acum trei luni și jumătate, Ubisoft a postat, pe site-ul său oficial, un scurt anunț despre adaptarea TV după o celebră franciză a sa, Far Cry, de către FX, dar mesajul a fost eliminat rapid.
De obicei, acest tip de greșeală se întâmplă cu câteva ore înainte ca știrea să fie publicată, dar, după aceea, a fost liniște, ceea ce i-a făcut pe fani să se întrebe dacă acest proiect mai este în desfășurare.
Acum, Ubisoft a publicat, pe site-ul său oficial, știrea despre acest nou serial.
Ubisoft a anunțat că FX a plasat o comandă pentru un serial TV antologică bazată pe Far Cry.
La fel ca jocurile care au inspirat-o, fiecare sezon al seriei se va desfășura într-o zonă diferită și va avea noi personaje. Serialul Far Cry va fi difuzat pe Hulu în SUA și pe Disney+ la nivel internațional.
Serialul va fi produs de Rob Mac, creatorul serialului It’s Always Sunny in Philadelphia și producător executiv al serialului Welcome to Wrexham, premiat cu Emmy, și Noah Hawley – care produce prin intermediul casei sale 26 Keys – creatorul serialelor antologice FX, premiate cu Emmy, Fargo și Alien: Earth. Ambii sunt producători FX consacrați, iar Mac va juca în serial.
„FX a avut parteneriate magnifice cu Rob Mac și Noah Hawley pentru un total de șase serii, respectiv 32 de sezoane, de televiziune și suntem extrem de încântați că fac echipă pentru Far Cry. Nu am nicio îndoială că vor spune această poveste într-un mod original, captivant și extrem de distractiv. De asemenea, dorim să le mulțumim partenerilor noștri de la Ubisoft pentru că ne-au încredințat acest titlu îndrăgit”, a declarat Nick Grad, președintele FX Entertainment.
„A lucra alături de Noah Hawley este un vis realizat”, a spus Mac. „Ubisoft a fost remarcabil de generoasă, încredințându-ne una dintre cele mai emblematice lumi de jocuri video create vreodată. Și, prin toate acestea, familia mea FX continuă să mă susțină cu încrederea și sprijinul lor constant.”
„Ceea ce îmi place la franciza de jocuri Far Cry este că este o antologie. Fiecare joc este o variație a unei teme, la fel cum fiecare sezon din Fargo este o variație a unei teme”, a adăugat Hawley. „A crea un serial de acțiune de amploare care se poate schimba de la an la an, explorând în același timp natura umanității prin această lentilă complexă și haotică este un vis devenit realitate. Sunt încântat să colaborez cu Rob și să aduc pe ecran sensibilitatea noastră comună, ireverențioasă și ambițioasă.”
Această adaptare FX se va alătură unei liste tot mai mari de seriale TV viitoare bazate pe jocuri, cum ar fi Tomb Raider, Assassin’s Creed, Life is Strange, Beyond: Two Souls, Disco Elysium, God of War, Mass Effect, Pacific Drive și Wolfenstein, pe lângă seriale de succes precum The Last of Us, Fallout și Twisted Metal.