Chiar dacă viitoarele modele iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max urmează să fie lansate, cel mai devreme, abia în toamna anului viitor, zvonurile în legătură cu aceste două terminale nu contenesc să-și facă apariția, aproape zilnic.
Iar colegii de la Mac Rumors au fost suficient de răbdători pentru a pune laolaltă câteva dintre cele mai interesante astfel de zvonuri legate de viitoarele modele Pro de iPhone 18:
- Este de așteptat ca iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max să păstreze același design de bază precum modelele iPhone 17 Pro, cu diagonale ale ecranelor de 6,3 inci, respectiv 6,9 inci, dar și „platoul” ieșit în relief de pe partea din spate, care va acomoda cele trei camere.
- Sistemul de scanare și identificare a feței (Face ID) ar urma să fie implementat sub ecran.
- Camera selfie va fi repoziționată în colțul din stânga-sus al ecranului.
- Cel puțin una dintre camerele de pe spate va beneficia de apertură variabilă.
- Telefoanele vor utiliza procesorul A20 Pro, asamblat de către TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) în procesorul de fabricație de 2nm al companiei taiwaneze.
- Butonul Camera Control va fi simplificat, urmând să fie eliminată posibilitatea de a transmite comenzi prin intermediul glisării degetului pe acesta.
- Vor fi aduse modificări de design porțiunii din spate a telefonului și protecției Ceramic Shield pentru o încărcare MagSafe mai eficientă, precum și un posibil aspect de sticlă mată.
- Terminalele vor utiliza modem-ul Apple C1X sau C2 de producție proprie pentru conectivitatea 5G/LTE.
- Telefoanele vor include cipul Apple N1 de design propriu (sau mai nou) pentru conectivitatea Wi-Fi 7, Bluetooth 6 etc.
- Va fi adăugată posibilitatea de a naviga pe web prin conectare directă la satelit.
- Gama iPhone 18 Pro va beneficia de posibile noi opțiuni de culoare: vișiniu, maro și violet.
- Modelul iPhone 18 Pro Max ar putea fi mai gros decât actualul iPhone 17 Pro Max, pentru a acomoda o posibilă baterie de capacitate mai mare.
Dacă ne luăm după calendarul obișnuit de lansări al celor de la Apple, modelele iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max ar trebui sa fie lansate în cadrul unui eveniment special pe care compania ar trebui să-l susțină în luna septembrie 2026.
Sursa: Mac Rumors