Popularul titlu de strategie Sid Meier’s Civilization VII este disponibil începând de astăzi prin intermediul serviciului Apple Arcade, permițând abonaților să-l joace pe dispozitive precum iPhone, iPad și Mac.
Este vorba despre Sid Meier’s Civilization VII Arcade Edition, care promite întreaga experiență a jocului de bază Civilization VII, cu suport pentru mouse, suport pentru controllere, dar și comenzi tactile intuitive. Jucătorii preiau rolul unuia dintre numeroșii lideri legendari din istorie, cu scopul de a construi cel mai mare imperiu pe care l-a cunoscut vreodată lumea.
Jucătorii pot construi orașe și vor avea ocazia de a controla armate pentru a-și extinde teritoriul, cucerind sau cooperând cu civilizații rivale pentru a obține resursele necesare evoluției și descoperirii de noi progrese tehnologice.
Din păcate, acest Arcade Edition nu include încă componenta multiplayer online, iar pachetele DLC disponibile pe PC sau console lipsesc aici. Nu în ultimul rând, hărțile de dimensiuni mari sunt limitate la dispozitivele Apple care dispun de cel puțin 8 GB de memorie RAM.
Pe lângă Civilization VII, în oferta Apple Arcade sunt disponibile aventura muzicală Felicity’s Door, jocul puzzle I Love Hue Too+ și titlul clasic cu jocuri arcade Retrocade (disponibil și pentru Vision Pro, pe lângă iPhone și iPad).
Apple Arcade este un serviciu care oferă, în schimbul plății unui abonament, acces la sute de jocuri pe iPhone, iPad, Mac, Apple TV și Apple Vision Pro. Toate jocurile incluse sunt fără reclame și achiziții în aplicație. În România, Apple Arcade costă 34,99 lei pe lună (echivalent cu 6,99€) și este disponibil și ca parte a altor servicii sau pachete de servicii Apple, cum ar fi toate planurile Apple One.
Apple Arcade poate fi accesat prin App Store și aplicația Apple Games.
Sursa: Mac Rumors