În cadrul WhatsApp, se pot strânge, destul de rapid, numeroase conversații, astfel că localizarea chat-urilor importante devine dificilă. Aplicația oferă însă o funcție integrată care permite utilizatorilor să fixeze (pin) până la trei conversații în partea de sus a listei, pentru acces rapid.
Aplicațiile de mesagerie au devenit instrumente esențiale pentru a rămâne în legătură cu familia, prietenii și colegii. WhatsApp este una dintre cele mai utilizate platforme de mesagerie la nivel mondial, cu peste 3 miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.
Pentru a rezolva problema găsirii rapide a conversațiilor importante, WhatsApp oferă opțiunea de fixare (pin) a discuțiilor importante. Chat-urile fixate rămân în partea de sus a listei, chiar dacă apar mesaje noi în alte conversații, notează Times of India.
Pentru utilizatorii de dispozitive Android, procesul este simplu. Deschideți WhatsApp și selectați tab-ul “Chats” (Conversații). Apasă și ține apăsat pe conversația pe care vrei să o fixezi. Atinge pictograma de fixare (pin) din bara de meniu care apare în partea de sus a ecranului. Conversația respectivă va fi menținută astfel în capul listei de chats, cu un mic simbol de fixare (pin) lângă ea. Iar conversațiile fixate vor rămâne în partea de sus a listei, chiar dacă apar mesaje noi în alte discuții de pe WhatsApp.
Dacă vreți să renunțați la respectivul pin, procesul este la fel de simplu. Pe Android, selectați și țineți apăsat chat-ul fixat. Atingeți apoi pictograma de anulare a fixării care apare în meniul de sus.
Pentru utilizatorii de iPhone, procesul este puțin diferit. Deschideți WhatsApp și găsiți chat-ul pe care doriți să îl fixați. Glisați spre dreapta pe chat și atinge butonul Fixare (Pin) care apare. Chat-ul va fi blocat astfel în partea de sus a listei și va rămâne acolo, ușor accesibil ori de câte ori descheți WhatsApp.
Pentru anulare, pe iPhone, glisați spre dreapta pe chat-ul fixat, apoi atingeți butonul „Deblocați”.
WhatsApp permite utilizatorilor să fixeze până la trei chat-uri. Astfel conversațiile importante rămân în partea de sus a listei. Funcționează atât pentru chat-urile individuale, cât și pentru cele de grup. Aceste setări trebuie făcute separat pe fiecare dispozitiv pe care utilizați WhatsApp.
Fixarea conversațiile nu modifică notificările pe care le primiți de la WhatsApp, fiind recomandată pentru chat-urile accesate frecvent.
Această funcție este utilă pentru cei care au zeci sau sute de conversații active, economisind timp prețios care ar fi fost petrecut cu procesul de căutare prin liste lungi de mesaje.
Sursa: Mediafax