Honor anunță lansarea funcției Honor Connect, care permite transferul rapid de fotografii și fișiere nu numai între dispozitivele Android. Producătorul susține, într-un comunicat de presă transmis către Go4it.ro, că funcția poate fi utilizată și cu dispozitivele care au sistem de operare iOS.
Honor este unul dintre producătorii care implementează transferul rapid de fișiere între dispozitivele cu Android și cele cu sistem de operare dezvoltat de Apple. Google a implementat această compatibilitate, permițând funcției Quick Share a Android să funcționeze sincronizată cu AirDrop a Apple.
Și dispozitivele Samsung din seria Galaxy S26 vor putea utiliza această funcție.
Honor susține că funcția Honor Connect este compatibilă și cu alte dispozitive Android, dar și software-ul dezvoltat de Apple. Aici este inclus și iOS, iPadOS și MacOS. Prin intermediul acesteia, pot fi transferate fotografii, videoclipuri sau documente.
Transferul implică instalarea aplicației Honor Connect pe dispozitivele Apple, iar ulterior utilizatorii pot transfera fișiere rapid și intuitiv, de fiecare dată când au nevoie. Pentru a utiliza funcția, utilizatorii trebuie să aleagă un element, să meargă în meniul Partajare (Share), iar acolo apare dispozitivul către care utilizatorul poate partaja elementul.
Aplicația extinde această funcționalitate și către laptopuri, inclusiv Mac, permițând proiectarea ecranului telefonului HONOR pe un ecran mai mare. Vizualizarea, editarea sau prezentarea conținutului devin astfel mai ușor de realizat. Totodată, funcția este disponibilă și prin One Tap, preluată tot de la Apple, conectivitatea fiind mai ușoară.
Deși tehnologia care stă la baza AirDrop este proprietară, aceasta utilizează standarde deschise precum Bluetooth și Wi-Fi Direct. Unul dintre avantajele acestei funcții este păstrarea rezoluției originale a elementelor media, precum și metadatele ca locația și data la care a fost capturat acel element.
Este de așteptat ca funcția să se extindă la mai mulți producători, dar și pentru mai multe procesoare. Inițial, compatibilitatea Quick Share – AirDrop a fost disponibilă pe telefoanele cu procesor Snapdragon, dar este de așteptat ca funcția să fie disponibilă și pe dispozitivele cu procesor MediaTek.
Astfel de funcții sunt menite să reducă din barierele dintre dispozitivele cu Android și iOS și este de apreciat că tot mai mulți producători încearcă să implementeze o conectivitate mai mare între astfel de ecosisteme.