Misiunea Artemis II a descoperit o surpriză colorată pe Lună

Deși survolul misiunii Artemis II pe partea nevăzută a Lunii a produs imagini impresionante, cea mai interesantă concluzie pentru NASA este modul în care aceste fotografii ar putea influența explorarea viitoare și chiar o prezență permanentă dincolo de orbita Pământului, transmite publicația BGR.

Astronauții au raportat că au observat nuanțe neașteptate pe suprafața lunară, iar oamenii de știință consideră că aceste culori, asociate cu diferite minerale, ar putea constitui o hartă a resurselor pe măsură ce NASA își planifică următorii pași.

Imaginile misiunii, capturate de la aproximativ 6.500 până la 7.000 de kilometri deasupra Lunii, arată o suprafață care este departe de a fi uniform gri. Într-un interviu acordat CBS News, Joel Kearns, administratorul adjunct asociat al NASA pentru explorare, a subliniat cât de diferită era priveliștea, menționând că astronauții au văzut „multă culoare pe Lună” cu propriii ochi, nu doar prin intermediul camerelor.

Geologii care au ascultat înregistrările vocale au auzit descrieri ale unor pete de verde și maro pe partea îndepărtată a Lunii și sunt acum nerăbdători să compare acele impresii cu imagini de înaltă rezoluție. Așa cum a spus un om de știință, „știm că există culoare pe suprafața lunară”, iar ochiul uman poate fi mai sensibil la variațiile subtile de culoare decât senzorii navei spațiale.

Aceste culori sunt importante deoarece probabil se datorează substanțelor chimice și mineralelor de la nivelul suprafeței, de la bazalt bogat în fier la alte depozite vulcanice și legate de impact. Atunci când sunt combinate cu tehnologia în curs de maturizare care poate transforma regolitul în oxigen și alte materiale utilizabile, datele sugerează condiții care ar putea susține un avanpost permanent pe partea îndepărtată a Lunii, mai degrabă decât doar expediții scurte.

Imaginile Artemis II fac însă mai mult decât să prezinte culori. Oamenii de știință care studiază fotografiile pot distinge fracturile de suprafață, craterele de impact suprapuse și traseele înghețate ale vechilor curgeri de lavă, care, împreună, ajută la rafinarea cronologiei evoluției geologice a Lunii.

Deoarece setul de date funcționează efectiv și ca o hartă topografică detaliată, NASA poate începe acum să identifice zone de aterizare mai sigure și mai valoroase din punct de vedere științific, precum și potențiale „stații intermediare” — locuri în care echipajele cu destinația Marte ar putea într-o zi să facă o pauză pentru odihnă și realimentare înainte de a se aventura mai adânc în spațiu.

Te-ar putea interesa și: Ce card de memorie au ales astronauții Artemis II pentru a stoca pozele făcute în spațiu? Poate fi comandat online