Apple a decis să-și trimită o mare parte din inginerii săi care lucrează la Siri într-o tabără (bootcamp) de câteva săptămâni pentru a învăța să programeze folosind inteligența artificială (AI), relatează publicația The Information. Decizia Apple de a-și instrui astfel programatorii să utilizeze mai eficient AI în procesul de programare vine cu doar două luni înainte ca Apple să prezinte, conform așteptărilor, o versiune mai inteligentă și mai performantă a asistentului Siri, la WWDC 2026.
În timp ce mulți dintre angajați vor participa la acest bootcamp de programare, aproximativ 60 de membri ai echipei de dezvoltare vor rămâne să lucreze la Siri, iar alți 60 vor evalua performanța noului Siri. Apple efectuează teste pentru a se asigura că noua generație de Siri va îndeplini standardele de siguranță și va fi capabilă să interpreteze corect și să execute comenzile utilizatorilor.
Programarea cu ajutorul inteligenței artificiale devine standard, dar echipa Siri de la Apple aparent nu profită pe deplin de instrumentele de programare bazate pe AI. Publicația The Information afirmă că unele echipe din cadrul Apple au alocat o mare parte din bugetele lor pentru Claude Code, dar echipa Siri are reputația „de a fi în urmă în cadrul Apple”.
Mai mult, echipa responsabilă pentru Siri nu a reușit să livreze versiunea Apple Intelligence a Siri pe care Apple a promis-o pentru iOS 18, ceea ce a dus la o reorganizare majoră. Apple l-a înlocuit pe John Giannandrea, conducătorul departamentului de AI, care a demisionat din funcție la sfârșitul anului 2025 și urmează să se pensioneze săptămâna aceasta, după ce își va exercita definitiv drepturile asupra acțiunilor sale.
Craig Federighi, figură cunoscută, dar și conducătorul departamentului de inginerie software al Apple, a preluat conducerea și supraveghează dezvoltarea AI, iar Mike Rockwell, care a dezvoltat casca AR/VR Vision Pro, a devenit conducătorul echipei responsabile pentru Siri. Sub conducerea lui Federighi, Apple a semnat un acord cu Google prin care Siri și alte funcții AI vor fi bazate de modelele Gemini dezvoltate de Google.
Sursa: Mac Rumors