Administrația americană condusă de Donald Trump refuză să deschidă negocieri pentru vânzarea de avioane de luptă către Spania, pe fondul tensiunilor legate de războiul din Iran și al deciziei Madridului de a exclude F-35 Lightning II, potrivit unor surse din domeniul apărării, transmite Mediafax.
Decizia lovește direct aviația navală spaniolă. Guvernul lui Pedro Sánchez a respins achiziția avioanelor stealth de generația a cincea produse de Lockheed Martin, ceea ce, în practică, lasă Marina fără o soluție de înlocuire pe termen scurt pentru actuala flotă, scrie El Economista. Chiar dacă Executivul de la Madrid și-ar reconsidera poziția, refuzul Washingtonului ar bloca reluarea negocierilor în acest moment.
Situația ar putea fi schimbată doar în urma unor evoluții politice, inclusiv o eventuală victorie a Partidului Popular (PP) la alegerile de anul viitor, care ar putea readuce opțiunea F-35 pe agendă. Însă, chiar și în acest scenariu, Spania ar intra la coada listei de livrări, într-un program deja suprasolicitat, deși ar putea încerca obținerea unor unități în avans pentru pregătirea piloților și a personalului tehnic.
Problema este agravată de specificul portavionului Juan Carlos I, care poate opera doar aeronave cu decolare scurtă și aterizare verticală. În prezent, Marina dispune de 11 avioane Harrier, aproape de finalul duratei de viață, iar F-35 rămâne singura opțiune disponibilă pe piață cu aceste caracteristici.
Deși achiziția părea inevitabilă și existaseră contacte preliminare, guvernul a schimbat cursul anul trecut, invocând reducerea dependenței militare de SUA. Ministrul Apărării, Margarita Robles, a descris F-35 drept o opțiune care nu este prioritară, fără a exclude complet varianta. În realitate, nu există alternative comparabile, nici la nivel european, nici global, pentru aviația navală de tip VTOL.
Pentru Forțele Aeriene, Madridul mizează pe soluții europene. Programul FCAS, dezvoltat împreună cu Franța și Germania, rămâne însă incert din cauza tensiunilor dintre parteneri. În paralel, Spania va primi din această vară avioane Eurofighter Halcón și a inițiat discuții preliminare pentru modelul turcesc KAAN, dar niciuna dintre aceste platforme nu poate opera de pe portavion.
În acest context, autoritățile încearcă să câștige timp. Una dintre opțiuni este extinderea duratei de viață a avioanelor Harrier, care ar trebui retrase în 2030, inclusiv prin achiziția de unități scoase din uz din SUA pentru piese de schimb. O altă direcție vizează un studiu realizat de Navantia pentru construcția unui portavion convențional, capabil să opereze până la 30 de aeronave moderne, însă un astfel de proiect ar necesita aproximativ 10 ani până la intrarea în serviciu.
Fără aviație navală, Marina spaniolă ar pierde capacități esențiale, de la descurajare și supraveghere aeriană la lovituri de precizie de pe mare, devenind mai dependentă de aliați. Dronele și elicopterele pot suplini doar parțial aceste funcții.
La nivel global, programul F-35 continuă să se extindă. Lockheed Martin a livrat 191 de avioane în 2025, peste cele 142 din 2024, iar flota totală depășește 1.300 de unități, utilizate de 12 state. Alte șapte țări au plasat comenzi. Varianta F-35B, relevantă pentru Spania, permite decolare scurtă și aterizare verticală datorită sistemului LiftFan dezvoltat de Rolls-Royce. Aeronava poate atinge Mach 1,6, transportă până la 6.800 kg de armament și este deja operată de SUA, Marea Britanie, Italia și Japonia.
Marina spaniolă avertizează de peste un deceniu că tranziția la F-35 este necesară, însă deciziile politice și contextul geopolitic riscă să întârzie această schimbare pentru ani de zile.
Te-ar putea interesa și: Crește riftul dintre Madrid și Washington: Spania discută achiziția de avioane turcești Kaan în loc de F-35