Compania românească BlueSpace Technology a obținut, la începutul acestei luni, două contracte majore cu structuri NATO pentru livrarea de echipamente TEMPEST, o tranzacție evaluată la aproximativ 19 milioane de euro, potrivit unui comunicat trimis redacției Go4it.
Aceste noi acorduri se adaugă unei serii recente de șapte comenzi anterioare, în valoare totală de aproape 400.000 de euro, destinate tot structurilor aliate. Prin aceste rezultate, BlueSpace Technology S.A. își consolidează poziția de principal producător de echipamente TEMPEST din Europa de Est.
Constantin Pintilie, CEO și fondator al BlueSpace Technology, a precizat că această realizare reprezintă un punct de referință pentru companie și pentru industria autohtonă de înaltă tehnologie. Fondurile atrase vor genera valoare adăugată în țară, vor sprijini dezvoltarea unor produse avansate și vor contribui direct la crearea și menținerea locurilor de muncă pentru specialiști de înaltă calificare.
„Acesta este, probabil, cel mai bun rezultat pe care ni l-am fi putut dori. Ne bucurăm nu doar pentru succesul companiei, ci și pentru faptul că o parte importantă din aceste fonduri va ajunge în economia românească. Este încă o dovadă că se poate și în România: putem proiecta, produce și exporta tehnologie de securitate la cele mai înalte standarde internaționale”, a declarat Pintilie.
BlueSpace Technology este un producător și furnizor certificat de echipamente TEMPEST. Produsele companiei sunt incluse în NATO Information Assurance Product Catalogue (NIAPC), documentul oficial de referință al Alianței pentru soluțiile de securitate a informațiilor. Gama de produse oferită include stații de lucru protejate TEMPEST nivel A/B/C, laptopuri, imprimante, monitoare și alte periferice, precum și rack-uri de comunicații securizate.
Termenul TEMPEST se referă la un set de standarde de securitate și la echipamentele proiectate special pentru a preveni scurgerile de informații prin emanații electromagnetice.
Pe scurt, orice dispozitiv electronic (computer, monitor, tastatură) emite câmpuri electromagnetice în timpul funcționării. Un atacator cu echipament specializat poate intercepta aceste semnale de la distanță și poate reconstrui datele procesate fără a avea acces fizic la dispozitiv.