Pentru utilizatorii care vând frecvent produse prin intermediul Facebook Marketplace, Meta a lansat o aplicație separată, într-o încercare de a simplifica administrarea anunțurilor, dar și de a crește implicarea celor mai activi membri ai platformei. Această nouă aplicație este denumită Seller și integrează inclusiv instrumente bazate pe AI.
Mai exact, aplicația Seller le permite vânzătorilor să își gestioneze dintr-un singur loc anunțurile, stocurile și conversațiile purtate cu potențialii cumpărători. Aceștia au posibilitatea de a consulta date privind performanța ofertelor, precum numărul de accesări sau numărul și tipul produselor deja vândute.
Iar una funcționalitățile de bază este acum bazată pe Meta AI: utilizatorii pot încărca fotografii ale obiectelor pe care vor să le vândă, iar sistemul poate genera automat un anunț, propunând titlul acestuia, descrierea, categoria și prețul sugerat al produsului. Seller permite și publicarea simultană a mai multor articole, printr-o funcție destinată listărilor în masă.
Aplicația Seller este momentan disponibilă în variantele nord-americane ale magazinului App Store. Meta are în teste și o versiune pentru dispozitivele Android, oferind utilizatorilor care descarcă aplicația și o interfață web.
:format(webp):quality(100)/https://www.go4it.ro/wp-content/uploads/2026/07/facebook-seller-02.jpg)
Lansarea acestei noi aplicații face parte din strategia Meta de a dezvolta soluții dedicate unor comunități de utilizatori foarte activi, separat de fluxul principal al Facebook.
Tom Alison, directorul Facebook, a declarat că noile produse sunt concepute pentru a completa aplicația principală Facebook și pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor care folosesc intens anumite funcții. Alison a adăugat că această inițiativa se află încă într-un stadiu experimental.
Potrivit datelor strânse de Meta, o treime dintre adulții tineri care utilizează Facebook în Statele Unite ale Americii accesează secțiunea Marketplace în fiecare zi. La nivel global, aproximativ 430 de milioane de produse și 44 de milioane de vehicule sunt listate lunar pe această platformă de vânzări.
Meta a lansat recent și Forum, o aplicație separată destinată grupurilor de Facebook, care face parte din aceeași strategie de dezvoltare a unor produse specializate.
Sursa: Mediafax