Se preconizează că modelul special de iPhone, dedicat celei de-a 20-a aniversări a smartphone-urilor produse de Apple, va fi lansat în toamna anului 2027 și va aduce cea mai semnificativă schimbare de design pe care dispozitivul a cunoscut-o de la lansarea modelului iPhone X și până acum.
În multe privințe, se așteaptă ca acest iPhone aniversar să repete povestea modelului iPhone X, care a marcat cea de-a 10-a aniversare în 2017, prin renunțarea la butonul Home și introducerea unui ecran complet, care acoperea aproape toată partea frontală. Se spune că modelul din 2027 va revizui limbajul de design care a definit iPhone-ul de atunci încoace și va stabili, probabil, modelul de referință pentru anii următori. Este foarte probabil ca dispozitivul aniversar să fie lansat în toamna anului 2027, alături de iPhone-ul pliabil de a doua generație.
Sticla s-ar afla în centrul noului concept pentru acest iPhone aniversar. Mark Gurman, de la Bloomberg, a descris un iPhone curbat, realizat în mare parte din sticlă, fără decupaje în ecran, cu o revenire la o carcasă din sticlă (plată și curbată), care înconjoară toate cele patru margini ale dispozitivului.
Aceasta ar putea fi cea mai apropiată implementare de până acum a ambiției fostului șef de design Jony Ive de a crea un iPhone care să semene cu o singură placă de sticlă. Unitățile din lanțul de aprovizionare al celor de la Apple ar fi finalizat adaptările pentru noul design înainte de începerea producției, calitatea de fabricație urmând a fi comparabilă cu cea a unui iPhone Air de primă generație.
În locul marginilor agresive de tip „cascadă” pe care Samsung le-a folosit ani de zile la telefoanele sale Galaxy, se spune că Apple caută un panou curbat pe toate cele patru laturi, cu adâncime uniformă, care menține curba foarte ușoară, folosind așa-numitele „micro-curbe” în locul unei curbură adâncă pe laturi. Forma mai “blândă”, mai comodă la atingere, ar putea face ca glisările de la marginea ecranului să pară mai naturale, ar putea preveni distorsionarea conținutului afișat pe ecran și ar putea contribui la o senzație mai plăcută a dispozitivului în mână.
Iar aceste efecte ar putea fi rezultatele unor modificări mai semnificative decât o simplă curbură fizică. Leaker-ul „Ice Universe” a sugerat că acesta este diferit de ecranele tradiționale cu patru laturi curbate sau de ecranele curbate întâlnite la telefoanele Android și ar putea depinde de o combinație de refracție optică, structuri de ghidare a luminii și o iluzie vizuală atent concepută pentru a face ca rama să dispară din câmpul vizual. Iar Apple ar putea folosi aceste inovații în strategia sa de branding, un raport susținând că ar putea comercializa panoul sub denumirea de „Liquid Glass Display”, în concordanță cu limbajul actual de design al software-ului său. O machetă neconfirmată, distribuită de un cont cu o reputație îndoielnică, prezenta o ramă de doar 1,1 mm în jurul ecranului, comparativ cu aproximativ 1,44 mm la iPhone 17 Pro.
Partea frontală a dispozitivului rămâne aspectul cel mai incert al design-ului. Se pare că Apple dorește să realizeze o față fără niciun decupaj, mutând atât sistemul Face ID, cât și camera pentru selfie sub ecran, un raport descriind o fereastră din „sticlă micro-transparentă îmbinată” care ar permite senzorilor infraroșii ai Face ID să treacă prin panou.
Ross Young de la DSCC a afirmat însă că este puțin probabil ca tehnologia să fie complet gata până în 2027 și, deși Apple încă testează o cameră sub ecran, pare probabil ca un mic decupaj (sau o versiune redusă a Dynamic Island), așteptată pe modelele iPhone 18 Pro, să rămână și pe modelul aniversar.
Se pare că Apple plănuiește două modele aniversare cu dimensiuni de aproximativ 6,3 și 6,9 inci, similare cu iPhone 18 Pro și Pro Max, însă cel mai mare ar putea fi comercializat drept un dispozitiv cu ecran de 7 inci datorită ramelor sale mai subțiri.
Se așteaptă ca “scheletul” (cadrul) telefonului să fie reprezentat de o bandă subțire și lustruită, deși materialul din care va fi realizată rămâne incert. Unele zvonuri spun că se va renunța la aluminiul folosit pentru modelele actuale ale Apple, dar leaker-ul Fixed Focus Digital a contrazis afirmațiile conform cărora Apple pregătește o revenire la titan sau o trecere la metal lichid, argumentând că aluminiul rămâne singura alegere practică pentru moment, având în vedere căldura generată de procesarea AI locală, realizat direct pe dispozitiv. Aceeași sursă a descris aluminiul ca fiind materialul destinat în mod specific telefoanelor cu „margini drepte”, o distincție care lasă loc unei abordări diferite în cazul modelului aniversar cu margini curbate.
Se zvonește, de asemenea, că Apple ar reanaliza posibilitatea utilizării butoanelor haptice de tip solid-state pentru acest iPhone aniversar. Compania ar putea relua proiectul „Project Bongo”, lăsat de mult timp în așteptare, care vizează înlocuirea butonului lateral mecanic, a butoanelor de volum, a butonului de acțiune și a butonului de control al camerei cu echivalente haptice integrate în cadru, fără nicio mișcare fizică la apăsare.
Eliminarea orificiilor fizice necesare butoanelor mecanice s-ar potrivi unui dispozitiv conceput să arate ca o bucată de sticlă intactă, iar aceste alternative haptice ar fi trecut, potrivit unor rapoarte, testele pentru utilizare cu mănuși, mâini ude, la temperaturi extreme și cu o carcasă de protecție montată. Se spune că un microprocesor cu consum energetic extrem de redus le menține funcționale chiar și atunci când telefonul este oprit sau bateria s-a descărcat.
Sursa: Mac Rumors