România anunță depășirea țintelor PNRR pentru transport verde și infrastructură electrică

07.09.2026
România anunță depășirea țintelor PNRR pentru transport verde și infrastructură electrică

Ministerul Dezvoltării a anunțat că România nu doar a îndeplinit, ci a și depășit obiectivele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în ceea ce privește dezvoltarea transportului public nepoluant și extinderea infrastructurii pentru vehicule electrice. Potrivit autorităților, rezultatele raportate la nivel național indică o accelerare semnificativă a investițiilor în mobilitate verde, în special în cazul punctelor de reîncărcare pentru mașinile electrice.

Conform datelor transmise de minister, autoritățile locale, în calitate de beneficiari ai investițiilor finanțate din fonduri europene prin Ministerul Dezvoltării, au achiziționat 1147 de vehicule nepoluante. Este vorba despre autobuze, tramvaie, troleibuze și microbuze electrice destinate transportului public local. Cifra depășește ținta stabilită inițial prin PNRR, care prevedea achiziția a 1135 de astfel de vehicule.

„Ministerul Dezvoltării a atins și a depășit țintele asumate prin PNRR pentru dezvoltarea transportului verde și a infrastructurii destinate vehiculelor electrice. Au fost achiziționate, din fonduri europene, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, de autoritățile locale, beneficiarii investițiilor, 1147 de vehicule nepoluante, printre care autobuze, tramvaie, troleibuze și microbuze electrice, destinate transportului public local, față de o țintă asumată inițial de 1135”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Dezvoltării.

Peste 5200 de puncte de încărcare, raportate la nivel național

Cele mai importante depășiri au fost înregistrate în zona infrastructurii pentru vehicule electrice. Ministerul precizează că, față de obiectivul renegociat de 2000 de puncte de reîncărcare, beneficiarii au raportat realizarea a 5278 de puncte de încărcare în întreaga țară. Astfel, numărul acestora este de peste două ori mai mare decât ținta asumată.

„Față de ținta renegociată de 2000 de puncte de reîncărcare, beneficiarii au raportat, în platforma online pusă la dispoziție de minister, 5278 de puncte de încărcare realizate la nivel național”, a continuat ministerul.

Autoritățile susțin că aceste investiții vor contribui direct la reducerea poluării în orașe și la îmbunătățirea serviciilor de transport public. În același timp, extinderea rețelei de încărcare este considerată esențială pentru încurajarea utilizării vehiculelor electrice și pentru susținerea tranziției către mobilitate cu emisii reduse.

Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, a subliniat că proiectele finanțate prin PNRR au efecte concrete asupra calității vieții cetățenilor și creează bazele unei infrastructuri moderne, adaptate obiectivelor europene de mediu.

„Transportul verde înseamnă mai puțină poluare și servicii publice mai bune. Am reușit să depășim atât ținta pentru vehiculele nepoluante, cât și, într-o proporție semnificativă, ținta pentru infrastructura de reîncărcare a mașinilor electrice. Cele peste 5200 de puncte de reîncărcare creează o infrastructură necesară pentru tranziția către mobilitatea electrică”, a declarat Cseke Attila.

Sursa: Mediafax

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult