Un bărbat de origine română a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instalarea unor dispozitive de copiere a datelor de pe carduri în zona Texasului Central și pentru furtul datelor financiare ale clienților, transmite San Antonio Express-News.
Autoritățile au declarat că bărbatul, Cristain Aron Broinaș, în vârstă de 34 de ani, construia dispozitivele de skimming într-o proprietate închiriată pe termen scurt din San Antonio.
Broinaș a pledat vinovat pe 17 august pentru interceptarea, utilizarea sau divulgarea ilegală a comunicațiilor telefonice, orale sau electronice, o infracțiune de gradul al doilea. Judecătorul Benjamin Robertson, de la Curtea Penală Districtuală nr. 226 din comitatul Bexar, a pronunțat condamnarea.
Bărbatul a fost arestat în cadrul unei anchete desfășurate de Centrul de Informații privind Infracțiunile Financiare din Texas (Texas Financial Crimes Intelligence Center) cu privire la o „operațiune sofisticată de skimming a cardurilor de debit, care a furat informații financiare de la sute de locuitori din centrul statului Texas”, a precizat instituția într-un comunicat de presă.
Dispozitivele de skimming pentru carduri sunt concepute să arate precum tastaturile PIN și cititoarele de carduri autentice. Acestea sunt montate peste terminalele de la punctele de vânzare, în locații precum bancomatele și benzinăriile. Când clienții introduc cardurile pentru plată, dispozitivele captează datele stocate pe acestea. Datele furate pot fi transferate ulterior pe carduri noi, fapt ce le permite infractorilor să sustragă fonduri.
Autoritățile au început ancheta împotriva lui Broinaș în decembrie. Au stabilit că acesta acționa dintr-o locuință închiriată pe termen scurt din San Antonio și au executat un mandat de percheziție la adresa respectivă. Acolo au descoperit peste 240 de dispozitive de skimming și 733 de carduri pe care erau copiate date bancare compromise. Anchetatorii au găsit, de asemenea, echipamente utilizate pentru fabricarea de carduri contrafăcute.
Broinaș a fost arestat în martie și încarcerat la închisoarea din comitatul Bexar.
Bărbatul nu deține cetățenie americană și va intra în proceduri federale de deportare după executarea pedepsei, a precizat Centrul de Informații privind Infracțiunile Financiare din Texas. Totodată, în timpul perchezițiilor, forțele de ordine au ridicat 12 documente de identitate și pașapoarte false care indicau identități multiple.
Alți trei cetățeni români, suspectați că fac parte dintr-un grup transnațional extins de criminalitate organizată, au fost puși sub acuzare în legătură cu rețeaua de skimming din regiune.
În iulie, Sebastian Ionuț Ștefan Bratu, Francesco Matei și Iosiv-Roberto Curea au fost arestați în zona de nord-est a orașului. Cei trei sunt acuzați că au instalat dispozitive frauduloase pe terminale de plată din unități comerciale situate în Amarillo, Abilene, Lubbock și San Angelo.
Autoritățile subliniază că metoda optimă de protecție la plată o reprezintă folosirea cardurilor cu microcip încorporat și a funcției „tap-to-pay” (plată contactless), acolo unde infrastructura o permite. Utilizatorii sunt sfătuiți să verifice atent integritatea terminalelor înainte de a introduce cardul, în special la bancomate și la pompele din benzinării.