Wrath of the Lich King se vinde ca pâinea caldă

21.11.2008
Wrath of the Lich King se vinde ca pâinea caldă

A spus cineva criză financiară? Care criză? În Azeroth toate sunt bune şi frumoase mai ales de când Lich King este pus la grea încercare de milioanele de fani World of Warcraft. Pentru aceştia nicio criză financiară nu poate sta în cale când vine vorba de WoW. Aşa se face că cel mai nou addon de World of Warcraft, Wrath of the Lich King, s-a vândut foarte bine.

În numai primele 24 de ore de la lansarea oficială, Wrath of the Lich King s-a vândut în 2.8 milioane de copii. Blizzard susţine că este recordul absolut din toate timpurile pentru jocurile de PC. Pe de o parte este şi normal, dacă vrei să joci WoW, trebuie să-l cumperi şi să plăteşti abonamentul lunar. Sigur, există şi servere private, cu câte 2-3 caractere în care te plictiseşti de moarte. Dacă vrei să ai parte de tot farmecul jocului (inclusiv PVP), trebuie să joci pe serverele oficiale. Şi automat să plăteşti pentru asta.

La 40 de dolari jocul, înmulţit cu cele 2.8 milioane de copii vândute, reiese că Blizzard a făcut într-o singură zi 112 milioane de dolari. Nu e rău deloc. Iar potenţialul viitor este foarte mare, ţinând cont că numărul total de abonaţi WoW este 11 milioane.

World of Warcraft Wrath of the Lich King

Urmărește Go4IT.ro pe Google News