7000 de euro pentru o armă în World of Wacraft!

21.09.2007
7000 de euro pentru o armă în World of Wacraft!

Să presupunem că ai 7000 de euro în portofel şi eşti un fan înrăit al joculeţului online World of Warcraft. Tot în premisă, presupunem că cineva găseşte cea mai rară armă pentru eroul tău, pe care foarte puţini o mai au. Întrebarea? Ce faci? E clar, scoţi cei 7000 de euro şi cumperi arma cu pricina. Şi apoi te duci la psihiatru, aş adăuga eu…

Totuşi, Zeuzo, un caracter Rogue echipat cu setul 4/5 Tier 6 Twin Blades of Azzinoth, o armă extrem de rară, pe care doar doi jucători o deţineau în întregul univers virtual al celor de la Blizzard, şi-a cedat mult râvnita piesă de echipament pentru… da, 7000 de euro. Fără cuvinte. Nu pot decât să rămân uimit de ceea ce au reuşit americanii prin World of Warcraft, dacă un jucător este dispus să cheltuie sume exorbitante pentru o simplă armă virtuală…

Mai mult, Blizzard pedepseşte astfel de tranzacţii, şi se pare că şi aceasta a fost descoperită, pentru că cel ce a cumpărat Twin Blades of Azzinoth nu mai e activ de ceva vreme (aproape o lună). Cu alte cuvinte, e posibil să fi luat ban. Hahahaha! Merită, poate îi vine mintea la cap…

WoW

Urmărește Go4IT.ro pe Google News