Afişaj pe retină – noi şi Terminator

14.04.2008
Afişaj pe retină – noi şi Terminator

Compania japoneză Brother se laudă cu un sistem de afişare a imaginii pe retină fără a obstrucţiona vederea purtătorului. Spunem adio ochelarilor cu afişaj LCD şi căştilor VR (Virtual Reality). Toate informaţiile vor fi afişate direct pe retină prin intermediul uni proiector destul de mic şi de uşor pentru a putea fi ataşat ochelarilor. În ciuda faptului că utilizatorul va trebui să privescă printr-o lentilă, vederea nu va fi distorsionată. Dezavantajul major al sistemului este dimensiunea cutiei care controlează razele laser ce sunt proiectate pe retină.

Brother Retinal Imaging Display

Sistemul de proiecţieNu trebuie să vă speriaţi de acest mod de proiectare a imaginii în interiorul ochiului. Razele laser folosite nu sunt dăunătoare şi aceasta nu este prima dată când sunt folosite în acest scop. Efectul de cocpit obţinut prin folosirea tehnologiei Retinal Imaging Display (RID) este posibil datorită faptului că retina funcţionează ca un ecran de proiecţie. Imaginea proiectată cu laser se suprapune cu imaginea din lumea reală. Producătorul sugerează că se poate afişa un document direct pe retină, iar utilizatorul îl va putea citi fără probleme în timpul mersului. Sistemul nu va fi comercializat mai devreme de 2010, dată până la care Brother speră să micşoreze dimensiunile cutiei de proiecţie până la cele ale unui harddisk extern.

Elementele sistemului

Urmărește Go4IT.ro pe Google News