ASRD – adidaşii de proximitate Wi-Fi

05.05.2008
ASRD – adidaşii de proximitate Wi-Fi

Reţelele wireless nu ar trebui căutate uitându-te pe jos, dar MSTRPLN (probabil o prescurtare de la MaSTeR PLaN) nu este de aceeaşi părere. Pentru a descoperi un „hot spot” el a modificat o pereche de adidaşi Nike pentru a fi sensibili la standardele din familia 802.11. Rezultatul a fost botezat ASRD (A Step in the Right Direction) – un pas în direcţia cea bună.

ASRD – un pas în direcţia Wi-Fi

Încălţările sport folosite de designerul în cauză au fost Nike Dunk, alese în mod special datorită apărătoarelor pentru şireturi. Modulul de detectare a reţelei wireless a fost inclus în adidasul stâng, sub apărătoarea menţionată. Interfaţa vizuală este formată de trei LED-uri roşii clasice. Activarea modulului se face prin intermediul unui senzor de presiune încorporat în talpă în dreptul călcâiului. Absenţa semnalului este indicată de clipirea unui singur LED, iar intensitatea sa prin numărul de LED-uri aprinse. Nike, aţi luat notă de idee?

ASRD – schema adidasului sensibil la unde 802.11

Urmărește Go4IT.ro pe Google News