ASUS Republic of Gamers lansează ROG Delta şi ROG Delta Core, noi modele de căşti pentru gaming

06.11.2018
ASUS Republic of Gamers lansează ROG Delta şi ROG Delta Core, noi modele de căşti pentru gaming

ASUS ROG Delta şi ROG Delta Core sunt concepute special pentru jocurile first-person shooter (FPS) şi încorporează tehnologie Hi-Res Audio certificată Sony, pentru fidelitate superioara a sunetului.

ROG Delta sunt primele căşti de gaming care folosesc procesorul ESS ES9218 QUAD DAC, adaptat pentru a reda sunet impecabil în jocuri. Fiecare DAC este dedicat procesării unei zone de frecvenţă audio, de la unde joase, la medii, la înalte şi ultra-înalte, cele patru semnale audio combinate oferind sunet mai clar.

Căştile sunt dotate cu conector USB-C şi vin cu un adaptor USB-C la USB 2.0 pentru a putea fi folosite atât pe PC, cât şi pe consolă sau dispozitive mobile.

De pe lista dotărilor nu puteau lipsi efectele de iluminare RGB, permiţând gamerilor să iasă în evidenţă.

Căştile ROG Delta Core sunt dotate cu jack de 3.5mm şi pot fi utilizate cu principalele platforme de gaming, inclusiv PC, Mac, telefoane mobile, PlayStation 4, Xbox One şi Nintendo Switch.

Atât ROG Delta cât şi ROG Delta Core folosesc driverele ASUS Essence, cu tehnologie de etanşare a incintelor acustic. Cupele ergonomice în formă de D au pernuţe ROG Hybrid, proiectate pentru confort sporit în sesiunile de gaming. Pachetul include două variante de pernuţe pentru urechi. Pernuţele ROG Hybrid combină pielea cu materialul textil pentru o suprafaţă mai groasă, ce lasă pielea să respire. Al doilea set de pernuţe este fabricat din piele şi este mai subţire şi mai moale, ideal pentru utilizarea în mişcare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult