Moto 360 gen. 2 anunţat oficial. Vine şi în variantă Sport

03.09.2015

Ştiam despre lansarea unei noi generaţii a smartwatch-ului Moto 360 de ceva vreme, iar la IFA 2015, Motorola a decis să o prezinte tuturor. Moto 360 gen. 2 nu este un simplu ceaas care să continue tradiţia predecesorului său, ci o familie de produse, care include trei produse similare la prima vedere . Diferenţele se regăsesc în mărime, capabilităţi şi, evident, preţ.

Cele trei modele Moto 360: pentru femei, pentru bărbaţi şi Sport

Generaţia a doua de Moto 360 în varianta clasică va fi livrată cu două modele, de 46 sau de 42 mm, şi în variante pentru femei şi pentru bărbaţi. Ceasul pentru bărbaţi oferă posibilitatea alegerii dimensiunii, în timp ce versiunea dedicată femeilor se va vinde doar în varianta de 42 mm. Diferenţele între modele sunt însă doar estetice, fiind limitate la anumite culori şi curele.

Hardware-ul intern este acelaşi pentru toate modelele Moto 360 şi par a fi destul de  standard pentru un smartwatch Android Wear. A fost integrat un chipset Snapdragon 400 la 1,2 GHz, 512 MB RAM, spaţiu itern de stocare de 4 GB. Ceasul bărbătesc de 46mm integrează însă un display de 1,56” cu rezoluţie 360 x 330, în timp de varianta mai mică a acestuia şi varianta pentru femei oferă un display de 1,37” cu rezoluţie 360 x 325.

Moto 360 Sport dispune de o curea de silicon

Alături de Moto 360 clasic, vine şi Moto 360 Sport, care este dedicat celor mai activi dintre utilizatori. Hardware-ul inclus este acelaşi, însă acesta vine echipat în plus cu un modul GPS, este învelit într-o curea din silicon şi integrează un display numit AnyLight care ar trebui să ofere performanţă ridicată indiferent de cantitatea de lumină din mediul înconjurător.

Moto 360 gen. 2 se lansează la sfârşitul lunii septembrie, iar preţurile variază între 299 şi 429 dolari, în funcţie de mărime şi tipul de curea aleasă. Astfel de detalii nu au fost comunicate pentru versiunea Sport.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult