Samsung pregăteşte o cască de realitate virtuală pentru viitoarele sale terminale Android

Samsung pregăteşte o cască de realitate virtuală pentru viitoarele sale terminale Android

Samsung a intrat rapid pe piaţa accesoriilor inteligente cu ceasurile Gear şi brăţara sportivă Fit, însă compania nu pare dispusă să se oprească aici. Zvonurile despre ochelarii Galaxy Glass au apărut de ceva vreme, fără ca aceştia să se materializeze încă, însă se pare că Samsung are în dezvoltare un produs şi mai ambiţios: o cască pentru realitate virtuală.

Realitatea virtuală este un concept pe care unele companii s-au străduit să-l aducă în mâinile utilizatorilor obişnuiţi încă de acum 20 de ani, casca Forte VFX1 şi jocurile compatibile precum Descent sau Quake de la jumătatea anilor `90 fiind un bun exemplu. Interesul pentru această costisitoare tehnologie a fluctuat în anii care au urmat, fără să atingă vreodată un prag de interes semnificativ, însă implicarea Facebook în Oculus Rift şi Sony în Project Morpheus pare să revigoreze acest segment de piaţă.

Conform Engadget, şi Samsung are în dezvoltare un adaptor pentru realitate virtuală, acesta urmând să fie vândut ca accesoriu pentru telefoanele şi tabletele sale. Aflat în prezent în plină dezvoltare, acesta se pare că a atins deja un stadiu suficient de avansat pentru a fi oferit unui număr redus de dezvoltatori, iar sursele anonime citate de publicaţie afirmă că lansarea ar putea avea loc chiar în acest an.

În acest moment nu există prea multe detalii despre acest viitor produs. Conform Engadget, acesta va folosi ecrane OLED, se va conecta la un telefon sau o tabletă prin cablu pentru a reduce latenţele nedorite şi va avea un cost ceva mai redus decât produsele rivale de la Facebook sau Sony. Samsung intenţionează să promoveze acest periferic pentru realitate virtuală împreună cu viitoarele sale telefoane sau tablete de vârf, acesta urmând să fie destinat în principal amatorilor de jocuri.

Dacă acest zvon se va confirma şi Samsung se pregăteşte într-adevăr pentru o lansare până la sfârşitul acestui an, atunci lunile care vor urma ne vor aduce, probabil, informaţii mai consistente despre acest produs.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News