Noua reclamă pentru Google Photos ironizează subtil capacitatea de stocare de 16 GB de pe iPhone

09.08.2016
În noua reclamă la serviciul Google Photos, gigantul serviciilor online ironizează subtil capacitatea de stocare de bază de 16 GB de pe iPhone. Ce-i drept, Google nu putea găsi un smartphone mai potrivit pentru reclamă. iPhone 6S este capabil să filmeze la calitate 4K, dar cel mai ieftin model a fost lansat pe piaţă cu capacitate de stocare internă de 16 GB, în ciuda faptului că smartphone-ul Apple nu dispune de suport pentru card microSD. 

Există smartphone-uri Android cu capacitate de stocare mai mică, de 8 GB, dar acele modele nu sunt high-end şi dispun de suport pentru carduri de memorie. 

Nu se precizează nicăieri în clip că este vorba despre iPhone, dar mesajele „Storage Full” afişate sunt clar din sistemul de operare iOS. 

 
Reclama pune accentul pe o caracteristică importantă a Google Photos – Free Up Space. Pentru cei care o activează, imaginile şi clipurile video deja sincronizate cu serviciul Photos sunt şterse din memoria telefonului. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult