S-a dat în folosinţă prima autostradă ˝verde˝, cu pistă pentru biciclişti şi panouri solare pentru umbră

18.04.2015

În timp ce autorităţile din ţara noastră anunţă renunţarea la unele proiecte de autostrăzi pentru construirea de drumuri expres mai puţin costisitoare, în Coreea de Sud a fost dată în folosinţă prima autostradă prevăzută cu pistă dedicată pentru biciclişti, acoperită cu panouri solare şi ferită de traficul auto cu balustrade de protecţie.

Dispus pe mediana unui tronson de autostradă cu 3 benzi pe sens şi lung de 32 km, culoarul dedicat bicicliştilor este suficient de lat pentru a fi străbătut din ambele direcţii şi prevăzut cu căi de acces subterane. Navetiştii care aleg să străbată cu bicicleta distanţa dintre oraşele Daejeon şi Sejong sunt protejaţi de traficul auto cu balustrade de protecţie, iar pentru ca distanţa să poată fi străbătută confortabil, fără a resimţi efectele soarelui torid, întregul traseu a fost acoperit cu panouri fotovoltaice, electricitatea obţinută putând fi folosită în alte scopuri, contribuind în timp la amortizarea investiţiei.

Prima autostradă ˝verde˝, cu pistă pentru biciclişti şi panouri solare pentru umbră

Momentan, nu este clar cât de populară va fi noua pistă pentru biciclişti, mai ales că distanţa de străbătut nu este tocmai mică. De-a lungul traseului sunt însă prevăzute mai multe puncte de acces, cu pasaje instalate sub calea de rulare destinată autovehiculelor. Astfel, pista pentru biciclişti conectează inclusiv suburbiile dispuse pe traseul autostrăzii, respectiv zone cu vegetaţie numai bune de explorat în timpul liber.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult