AppStore de pe iOS depăşeşte cu 88% încasările de pe Google Play Store la nivel global

21.01.2019
AppStore de pe iOS depăşeşte cu 88% încasările de pe Google Play Store la nivel global

Magazinul de aplicaţii AppStore de pe iOS este dedicat dispozitivelor Apple, deci în consecinţă este folosit de un număr mult mai mic de utilizatori decât Google Play Store de pe Android. Totuşi, an de an, magazinul Apple reuşeşte să întreacă an de an încasările de pe echivalentul său de pe platforma Google, iar anul acesta diferenţa este extrem de mare, AppStore având venituri aproape duble faţă de Play Store.

Întreaga piaţă de aplicaţii a crescut cu 22,7 procente în 2018 faţă de 2017. Acest lucru se datorează unor creşteri mari ale fiecărui magazin în parte, AppStore încasând cu 20,4% mai mulţi bani în anul care tocmai s-a încheiat faţă de precedentul, în timp ce magazinul Google a înregistrat o creştere cu 27,3%. Întreaga piaţă de aplicaţii este estimată la 71,3 miliarde de dolari la nivel mondial, conform studiului Sensor Tower, care a oferit aceste date.

Gaming-ul pare să reprezinte o parte importantă din aceste venituri, iar diferenţa între cele două magazine nu este atât de mare în această categorie. Piaţa de jocuri mobile a crescut din punct de vedere al încasărilor cu 15,2% în 2018, 33,2 miliarde de dolari mergând spre platforma Apple şi 21,5 spre platforma Google. Google a crescut astfel cu 24,2% faţă de 2017 în materie de încasări din jocuri, în timp ce Apple a crescut cu 10%.

La nivel de download-uri, fără să surprindă pe nimeni, Google Play conduce detaşat. În 2018, Google Play Store a înregistrat nu mai puţin de 75,7 miliarde de instalări de aplicaţii, în timp ce iOS a înregistrat „doar” 29,6 miliarde. Având în vedere că sunt mult mai puţine iPhone-uri pe piaţă faţă de dispozitive cu Android, este surprinzător că Apple atinge aproape jumătate din numărul de pe Android. Faţă de 2017 au fost înregistrate mai multe instalări cu 11,1%, Google crescând cu 13% şi Apple cu 6,6%.

Având în vedere faptul că jocurile de pe platforma Apple încasează mai mulţi bani prin microtranzacţii şi plată directă, la nivel de instalări de jocuri, AppStore a înregistrat doar 8,9 miliarde, în timp ce aproximativ 29,4 miliarde de jocuri au fost instalate pe Android în 2018.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult