Compania Spotify a ajuns la o valoare de 30 de miliarde de dolari după prima zi de tranzacţionare la bursă

04.04.2018
Compania Spotify a ajuns la o valoare de 30 de miliarde de dolari după prima zi de tranzacţionare la bursă

Acţiunile Spotify au debutat la bursă, fiind cotate după prima zi de tranzacţionare la 165,90 dolari, peste preţul de pornire de 132 de dolari, valoarea de piaţă a companiei fiind de 29,5 miliarde dolari.

 

Compania nu a emis acţiuni noi, fiina disponibile cele deţinute de investitorii privaţi ai firmei.

 

Spotify este lider mondial în rândul companiilor de streaming muzical, cu peste 70 de milioane de clienţi plătitori de abonament, de două ori mai mulţi decât Apple.

 

Foto: Pixabay

 

Spotify a vândut şi anul trecut acţiuni, în tranzacţii private, la preţuri cuprinse între 37,5 şi 125 de dolari pe acţiune.

Compania a înregistrat venituri de 4 miliarde de euro anul trecut, în creştere cu aproape 40%, de la 2,95 miliarde de euro în 2016, dar a suferit o pierdere de 1,2 miliarde de dolari.

 

Spotify s-a lansat şi în România, luna trecută, cu o versiune gratuită şi una premium bazată pe un abonament lunar.

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult