Dan Bulucea pleacă de la conducerea Google România. A fost promovat în cadrul companiei

14.03.2016
Dan Bulucea pleacă de la conducerea Google România. A fost promovat în cadrul companiei

Dan Bulucea, Country Director al Google România, va ocupa o nouă funcţie în cadrul Google. Începând cu luna iunie a acestui an, el va fi director New Business pentru regiunea Asia-Pacific.

„Dan va lucra în biroul Google din Singapore, având obiectivul de a dezvolta noi oportunităţi de afaceri în regiunea Asia-Pacific, din Japonia, China sau India până în Australia şi Noua Zeelandă”, potrivit unui anunţ al Google România.

Dan Bulucea a fost responsabil cu dezvoltarea operaţiunilor Google în Romania de la deschiderea biroului local în 2010. El va conduce în continuare biroul local până la numirea unui nou Country Director.

Înainte de a lucra pentru Google, Bulucea a lucrat în cadrul Microsoft, aproximativ 12 ani, unde a ocupat diverse poziţii, ultima fiind cea de director de marketing şi business pentru filiala din România. Înainte de a se alătura Microsoft, Dan Bulucea a fost director general al Salient Romania, producător de PC-uri.

Şeful Google România deţine un MBA şi este licenţiat în informatică.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult