Huawei nu va mai folosi tehnologie americană în produsele sale. Dă autorităţile SUA în judecată

02.12.2019
Huawei nu va mai folosi tehnologie americană în produsele sale. Dă autorităţile SUA în judecată

Problemele Huawei din SUA nu sunt nici pe departe rezolvate, iar compania încă luptă pentru a putea continua să facă afaceri cu clienţi americani. În timp ce producătorul chinez se laudă acum că telefoanele şi echipamentele sale telecom sunt independente de componente americane, Huawei doreşte să cheme autoritatea FCC în instanţă pentru o decizie luată în urmă cu câteva săptămâni, care interzice operatorilor să mai cumpere echipamente Huawei sau ZTE cu subvenţii de la stat.

FCC (Federal Communications Commission), a decis pe 22 septembrie să interzică cumpărarea de echipamente Huawei şi ZTE cu bani din subvenţii de la stat tuturor operatorilor telecom din SUA. Această decizie afectează în special operatorii mici din zonele rurale, care au reţele construite pe tehnologii Huawei şi ZTE, întrucât sunt cele mai accesibile şi printre cele mai performante. Acest lucru înseamnă că pentru extinderea reţelelor, aceste companii vor trebui să plătească integral costul, sau să se orienteze către alte soluţii care încă sunt subvenţionate.

În timp, planul FCC este să subvenţioneze chiar şi schimbarea echipamentului Huawei deja instalat de aceşti operatori, cerând de la operatori estimări de costuri pe care statul să le subvenţioneze. De altfel, estimările FCC sunt în acest moment pe undeva pe la 1,89 miliarde de dolari, pe parcursul a doi ani, timp în care echipamentele 2G, 3G şi 4G ar putea fi înlocuite cu alte soluţii.

Din acest motiv, Huawei doreşte să cheme în instanţă FCC-ul pentru această decizie, motiv pentru care aplicarea ei va fi cu siguranţă amânată. Plângerea va fi depusă săptămâna aceasta la Curtea de Apeluri Fifth Circuit din New Orleans.

În acelaşi timp, Huawei încearcă să îşi limiteze pierderile pe viitor, anunţând că de acum, compania nu mai foloseşte componente americane pentru dispozitivele sale. Pe partea de smartphone-uri, componentele de la Qorvo, Skyworks şi Broadcom au fost înlocuite cu soluţii de la alţi producători, în special din China şi Japonia, unele soluţii folosite acum fiind proprietare, produse de divizia HiSilicon. În timp decizia de a renunţa la componente americane a îngreunat producţia de echipamente 5G, compania putând livra doar 5.000 de staţii pe lună în prezent, sunt aşteptate creşteri de până la 125.000 de unităţi pe lună începând de anul viitor.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult