Sony ar putea renunţa la divizia sa pentru producerea de acumulatori

Sony a anunţat începerea negocierilor pentru vânzarea diviziei de acumulatori către compania japoneză Murata, interesată să-şi extindă operaţiunile în acest sector folosind tehnologiile şi facilităţile de producţie deţinute de Sony.

Detaliile precise ale tranzacţiei nu sunt cunoscute deocamdată, termenii înţelegerii urmând să fie definitivaţi până în luna octombrie, tranzacţia putând fi încheiată până spre finalul lunii martie 2017. Acordul de vânzare ar putea să includă Sony Energy Devices Corporation, subsidiară a Sony Corporation responsabilă cu activitatea de producere a acumulatorilor în China şi Singapore. Totuşi anumite produse vândute sub brandul Sony, cum ar fi încărcătoare USB şi baterii alkaline ar putea rămâne sub umbrela companiei.

Trebuie spus că divizia Sony responsabilă cu producerea de acumulatori include şi alte produse, cum ar fi senzori de imagine pentru camere foto şi alte componente, însă este puţin probabil ca termenii acordului de vânzare să le includă şi pe acestea, oficialii companiei dorind doar să separe activităţile profitabile de ramurile care au adus pierderi, evaluate la finalul ultimului an fiscal la 271 milioane dolari.

Unul dintre pionierii industriei de acumulatori, Sony este dezvoltatorul mai multor tehnologii cheie şi prima companie care a oferit în mod comercial acumulatori Li-ion, în anul 1991. 

Sony pregăteşte un nou flagship: Xperia X Performance cu display HDR