Telekom Romania anunţă noile oferte comerciale adresate celor care se portează în reţea: abonament de mobil cu beneficii nelimitate şi reducere de 50% în primele 12 luni

Începând de astăzi, 10 februarie 2020, cei care se portează în reţeaua Telekom vor putea achiziţiona abonamentul Mobil 6 cu 50% reducere în primele 12 luni, plătind doar 3 euro/lună (aproximativ 14 lei/lună) în acest interval. După cele 12 luni, costul va fi 6 euro/lună.

De asemenea, cei care se vor porta în reţeaua Telekom Romania vor putea opta şi pentru achiziţionarea unui telefon mobil în rate, fără dobândă şi fără avans. Unul dintre smartphone-urile disponibile în oferta Telekom este Huawei Y6s. Cei care vor achiziţiona acest smartphone împreună cu abonamentul Mobil 6 vor plăti în total 7 euro/lună (aproximativ 33 lei/lună) în primele 12 luni de la portare: 3 euro/lună pentru serviciile de telefonie mobilă şi 4 euro/ lună rata pentru telefonul achiziţionat. După această perioadă, costul total va fi 10 euro/lună.

Mobil Nelimitat este conceptul care a înregistrat cea mai bună performanţă în segmentul de mobil la finalul anului 2019. Pentru noi este clar că acest concept îi mulţumeşte pe clienţii noştri şi din acest motiv am pregătit o nouă ofertă cu beneficii nelimitate şi o reducere semnificativă a costului abonamentului: 50%, în primele 12 luni de la portarea în reţeaua Telekom Romania. Este o ofertă cu avantaje şi un preţ care cu siguranţă îi vor mulţumi pe cei care se vor porta în reţeaua noastră şi îi vor ajuta să uite de grijile şi frustrările legate de serviciile de telecomunicaţii”, a spus Andreas Elsner, Director Executiv Comercial, Segment Rezidenţial, Telekom Romania.

Ofertele sunt valabile în intervalul 10 februarie-29 martie 2020 în cazul contractelor încheiate pe o perioadă de 24 de luni şi se adresează clienţilor rezidenţiali care se portează în reţeaua mobilă a companiei şi care au un serviciu fix de la Telekom Romania.