The Telegraph: Comisia Europeană se pregăteşte să amendeze Google cu 3,4 miliarde de dolari

Comisia Europeană (CE) se pregăteşte să-i aplice o amendă de 3,4 miliarde de dolari companiei Google, potrivit unor surse ale The Telegraph. Decizia finală va fi luată până în vară, iar un anunţ ar putea fi făcut chiar la începutul lunii viitoare. 
 
CE crede că, prin manipularea rezultatelor căutărilor online, Google afectează interesele competitorilor şi ale consumatoriilor. 
 
Această anchetă a început în 2010. Compania americană este acuzată că promovează, în rezultatele căutărilor online, propriile servicii în defavoarea celor ale competitorilor. Însă, acesta este un caz dificil, deoarece unii analişti consideră că Google are dreptul să culeagă roadele muncii proprii. Totuşi, atunci când o companie se află într-o poziţie monopolistă autorităţile trebuie să intervină pentru ca rivalii mai mici să aibă o şansă, iar consumatorii să aibă mai multe servicii şi produse dintre care să aleagă. 
 
 
Google a negat toate acuzaţiile şi a încercat să rezolve amiabil cazul de cel puţin trei ori. Compania s-a oferit să facă modificări la modul în care rezultatele sunt afişate în motorul său de căutare în Europa. Însă, comisarul european pentru competiţie, Margrethe Vestager, nu este mulţumit cu propunerile companiei, iar, potrivit Reuters, şansele ca Google să scape de amendă sunt foarte mici. 
 
 
Cea mai mare amendă pe care CE o poate aplica unei companii este de 10% din cifra de afaceri anuală. Cea mai mare amendă aplicată până acum de organul executiv al UE a fost de 1,4 miliarde de dolari în cazul Intel, în 2009. 
 
Acesta este doar una dintre anchetele deschise de UE care vizează Google. Compania este cercetată de CE şi pentru posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa sistemelor de operare mobile. Dezvoltatorul Android este suspectat că „forţează” partenerii hardware să preinstaleze pe dispozitive o suită de aplicaţii Google, pe care utilizatorii nu au posibilitatea să le dezinstaleze. 
 
Margrethe Vestager a anunţat că situaţia este analizată cu atenţie şi că se cercetează dacă rivalii Google sunt afectaţi sau nu de contractele pe care compania le încheie cu partenerii săi. „Marile companii nu trebuie să încerce să se protejeze prin blocarea inovaţiei”, a declarat Vestager, într-un discurs ţinut la Amsterdam.