TOP 10 cele mai valoroase branduri din lume: domeniul tehnologiei domină la nivel mondial cu Huawei, Google, Amazon şi Apple

23.01.2020
TOP 10 cele mai valoroase branduri din lume: domeniul tehnologiei domină la nivel mondial cu Huawei, Google, Amazon şi Apple

Cel mai nou raport Brand Finance Global 500 prezintă cele mai puternice branduri din lume şi estimarea valorii a fiecăruia în parte. În Top 10, avem de a face cu nu mai puţin de şase companii din Statele Unite ale Americii, trei din China (printre care şi Huawei) şi una singură din Coreea de Sud, în timp ce şapte din cele zece sunt din domeniul tehnologiei şi serviciilor IT. Este interesant însă cum cele mai puternice patru branduri din lume sunt Amazon, Google, Apple şi Microsoft, toate fiind companii americane cu evaluări imense de ordinul sutelor de miliarde.

TOP 10 cele mai valoroase branduri din lume

  1. Amazon: 220,7 miliarde de dolari (creştere cu 17,5%)
  2. Google: 159,7 miliarde de dolari (creştere cu 11,9%)
  3. Apple: 140,5 miliarde de dolari (scădere cu 8,5%)
  4. Microsoft: 117 miliarde de dolari (scădere cu 2,1%)
  5. Samsung: 94,4 miliarde de dolari (creştere cu 3,5%)
  6. ICBC: 80,7 miliarde de dolari (creştere cu 1,2%)
  7. Facebook: 79,8 miliarde de dolari (scădere cu 4,1%)
  8. Walmart: 77,5 miliarde de dolari (creştere cu 14,2%)
  9. Ping An: 69 miliarde de dolari (creştere cu 19,8%)
  10. Huawei: 65 miliarde de dolari (creştere cu 4,5%)

Astfel, brandul Amazon valorează peste 220 de miliarde de dolari, de trei ori mai mult decât Huawei, care este pe poziţia a zecea în acest top. De altfel, singurele branduri care nu activează în principal în domeniul tehnologiei sunt banca ICBC (Banca Comerciala a Chinei), Walmart (lanţ de hipermarket-uri din SUA) şi Ping An (companie de asigurări din China). Apple şi Microsoft sunt în scădere, în timp ce Amazon şi Google cresc datorită serviciilor cloud pe care le oferă.

În ciuda faptului că Huawei se confruntă cu probleme în ultimul an, în special din cauza sancţiunilor SUA, compania este încă pe un trend ascendent, cu o creştere de 4,5% a valorii brandului de la an la an şi vânzări de smartphone-uri mult mai mari raportate la finalul lui 2019: 240 de milioane de unităţi.

Raportul Brand Finance spune că cele 46 de companii care fac afaceri în domeniul tehnologiei incluse în topul 500 au o valoare totală mai mare decât oricare alt domeniu: 986,5 miliarde de dolari.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult