Uniunea Europeană a amendat Sony, Panasonic şi Sanyo pentru formarea unui cartel pe piaţa bateriilor folosite în electronice

13.12.2016
Uniunea Europeană a amendat Sony, Panasonic şi Sanyo pentru formarea unui cartel pe piaţa bateriilor folosite în electronice

Braţul antitrust al Uniunii Europene a amendat companiile Panasonic, Sony şi Sanyo pentru fixarea preţului la bateriile folosite în laptopuri şi telefoane mobile. Comisia Europeană a aplicat o amendă totală de 166 milioane de euro în acest caz. Producătorul Samsung SDI a fost implicat şi el în cartel, dar a ascăpat de amendă deoarece a colaborat cu autorităţile şi a oferit informaţii care au ajutat la finalizarea anchetei.

„Cele patru companii au afectat, printr-o înţelegere, preţurile la o serie de bunuri vândute consumatorilor europeni”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul european pentru Competiţie.

 

Potrivit CE, cele patru companii s-au întâlnit prima dată în urmă cu patru ani pentru a pune la punct detaliile înţelegerii.

 

 

Samsung a mai fost implicată într-un cartel, format atunci pe piaţa cipurilor de memorie. Compania a primit în 2010 o amendă de 145 de milioane de euro. Celelalte două membre ale cartelului respectiv au fost Infineon şi Toshiba. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult