Ziua Internaţională a Femeii: Competenţele digitale vor reduce semnificativ diferenţele dintre femei şi bărbaţi la locul de muncă [STUDIU]

Autor: Adrian Popa 08.03.2016
Ziua Internaţională a Femeii: Competenţele digitale vor reduce semnificativ diferenţele dintre femei şi bărbaţi la locul de muncă [STUDIU]
Ziua Internaţională a Femeii: Egalitatea de gen, una dintre valorile fundamentale la nivel global, ar putea fi obţinută chiar şi în 25 de ani, potrivit unui nou studiu realizat de Accenture, intitulat „Să ajungem la egalitate: Cum pot competenţele digitale să reducă diferenţele de gen la locul de muncă”.
 
Fluenţa digitală, respectiv măsura în care persoanele adoptă şi folosesc tehnologiile digitale pentru a deveni mai informate, mai conectate şi mai eficiente, joacă un rol cheie în susţinerea femeilor pentru ca acestea să aibă şansa de a porni de pe picior de egalitate cu bărbaţii.
 
Clic pentru dimensiunea completă:
 
 
Potrivit rezultatelor studiului Accenture, dacă guvernele şi mediul de afaceri ar dubla ritmul în care femeile devin fluente digital, egalitatea de gen ar putea fi obţinută în 25 de ani în ţările dezvoltate, versus 50 de ani dacă lucrurile nu s-ar schimba deloc. În ţările în curs de dezvoltare, egalitatea la locul de muncă ar putea fi obţinută în 45 de ani, faţă  de 85 de ani dacă se menţine ritmul actual.
 
Citeşte şi: Ziua Internaţională a Femeii: Google marchează evenimentul printr-un Doodle special
 
„Femeile reprezintă un potenţial de talent insuficient explorat care poate ajuta la reducerea diferenţei dintre abilităţile necesare pentru păstrarea competitivităţii şi resursele umane disponibile”, a declarat Pierre Nanterme, CEO Accenture. „Este o oportunitate clară de colaborare între guverne şi mediul de afaceri în eforturile de a echipa mai multe femei cu competenţe digitale şi de a accelera egalitatea de gen în piaţa de muncă”, a adăugat el.
 
Chiar dacă e clar că fluenţa digitală ajută femeile să se pregătească şi să îşi găsească un loc de muncă, relaţia dintre fluenţa digitală şi evoluţia femeilor nu poate fi considerată semnificativă. Se aşteaptă ca acest lucru să se schimbe odată ce tot mai multe femei din generaţia Millennial vor ajunge pe poziţii de conducere. Cercetarea desfăşurată de Accenture a arătat că în Statele Unite, şase din zece femei din generaţia Millennial intervievate aspiră la obţinerea unor poziţii manageriale.
 
Deşi  studiul, realizat pentru Ziua Internaţională a Femeii, a arătat că abilităţile digitale au un impact pozitiv asupra câştigurilor salariale obţinute atât de către bărbaţi, cât şi de către femei, diferenţele salariale nu dispar. Bărbaţii din generaţiile Millennial, Generaţia X şi Generaţia Baby Boomers sunt în continuare, la momentul actual, cei care câştigă cei mai mulţi bani.