Canon anunţă lansarea IVY REC, camera „concept” pe care a prezentat-o în această vară

11.10.2019
Canon anunţă lansarea IVY REC, camera „concept” pe care a prezentat-o în această vară

Canon a anunţat în urmă cu câteva luni camera IVY REC mai degrabă sub formă de concept, alegând calea crowd funding pentru a aduce acest produs pe piaţă. Se pare că a fost interes destul de mare pentru o cameră „breloc” din partea comunităţii, încât compania anunţă acum lansarea oficială a produsului. Vorbim despre o cameră de sine stătătoare, de forma unui stick USB, care poate fi purtată drept accesoriu, rezistentă şa şocuri şi apă.

IVY REC este una dintre cele mai mici camere foto de pe piaţă. Aceasta cântăreşte 90 de grame şi este echipată cu un senzor foto de 13 megapixeli, care poate totodată să şi filmeze în rezoluţie Full HD la 60 FPS. Înregistrarea se face pe un card microSD, iar camera poate să funcţioneze chiar şi în apă, fiind rezistentă la scufundări de maximum 2 metri. Când vine vorba despre rezistenţa la şocuri, Canon spune că poate îndura căzături de la 2 metri, însă având în vedere materialele din care este construită şi greutatea redusă, este posibil să reziste la mai mult de atât. Neavând un ecran, sunt puţine elemente care ar putea fi deteriorate.

Canon a ataşat pe o parte a camerei şi o carabinieră, care permite ataşarea camerei la chei drept breloc, de cureaua de la blugi sau de ghiozdan, având tot timpul la îndemână o cameră pentru fotografii rapide. Gaura carabinierei poate fi folosită însă drept ocular, putând încadra mai bine atunci când priveşti prin spaţiul gol din carcasă. În lipsa unui ecran, această capabilitate este mai bună decât nimic.

Camera poate face apoi transfer rapid prin Bluetooth şi Wi-Fi către un smartphone pentru publicarea materialului pe reţelele sociale, fiind compatibilă cu aplicaţia Canon Mini Cam. Aplicaţia permite şi modul „live view”, care afişează pe telefon fluxul video direct de la cameră.

Ce a omis Canon să anunţe în comunicatul de presă este preţul şi data oficială de lansare a camerei IVY REC. Totuşi, compania spune că pune accent pe uşurinţa în utilizare şi pe un preţ accesibil.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult