Canon S90 şi celelalte patru camere lansate împreună cu G11

20.08.2009
Canon S90 şi celelalte patru camere lansate împreună cu G11

Alături de topul de gamă din segmentul compact, Canon a anunţat alte cinci camere, dintre care cea mai importantă este S90. Seria S a fost declarată moartă în 2005 odată cu lansarea lui S80. Se poate spune că dacă nu doreai un reprezentant al seriei G, însă aveai destule cunoştinţe pentru pune în valoare setările manuale ale camerei, singura soluţie de la Canon era S80. Designul a fost simplificat mult şi uşiţa culisantă care proteja obiectivul a fost eliminată. Dacă ne uităm la obiectivul cu apertură F2.0-4.9 ne dăm seama că cei de la Canon au dorit să vină cu o contraofertă pentru Panasonic LX3. Plaja focală este şi ea mai mare şi chiar dacă obiectivul nu este atât de wide ca cel al lui LX3, el atinge 105 mm şi dispune de un zoom optic 3,8x.

Canon PowerShot S90 - mică şi foarte atractivă pentru fotografi

Simplitatea designului poate părea exagerată, însă Canon S90 aduce câteva facilităţi speciale. Inelul de la baza obiectivului este funcţional şi i se poate asocia o acţiune personalizabilă (zoom, focalizare, ISO, compensarea expunerii sau balansul de alb). De asemenea, lângă ecranul de 3” de pe spatele aparatului se găseşte un alt buton personalizabil. S90 are în comun cu G11 senzorul de 10 MP şi procesorul de imagine. Cu dimensiunile de 100x58x31 mm şi o greutate de doar 175 g, Canon S90 este cu siguranţă atractivă. Preţul estimativ de 470 € este mai puţin atractiv.

Designul simplu ascunde multe facilităţi de top

Pentru cei care doresc o cameră cu zoom optic foarte mare, Canon a lansat urmaşul lui SX10 IS. Modelul SX20 IS vine cu acelaşi obiectiv stabilizat cu zoom optic 20x, însă în spatele său se găseşte un senzor de 12.1 MP. Filmarea HD la rezoluţie 1280×720 vine şi ea în pachet alături de ieşirea HDMI. Canon SX120 aduce o creştere a rezoluţiei faţă de predecesorul său SX110 şi un ecran rabatabil. Senzorul de 10 MP este combinat cu un obiectiv cu zoom optic 10x. Ambele camere se alimentează cu baterii sau acumulatori AA. Preţurile pentru Canon PowerShot SX20 IS şi SX120 sunt de 410 € şi respectiv 270 €, aparatele urmând să intre pe piaţă în luna septembrie.

Canon PowerShot SX20 IS - pentru cei care vor zoom mare

Canon PowerShot SX120 IS - un update pentru senzor şi ecran

Tehnologia touchscreen, ocolită până acum de Canon, a fost adoptată în seria Digital IXUS. Viitorul model IXUS 200 IS va aduce un ecran de 3” sensibil la atingere, însă butoanele de pe spatele său nu sunt eliminate total. Un senzor de 12.1 MP şi un obiectiv cu zoom optic 5x sunt principalele sale specificaţii, pe lângă acestea mai putând fi adăugată şi filmarea HD. Canon Digital IXUS 120 IS are în bună parte aceleaşi specificaţii, însă ecranul de 2.7” nu este touchscreen, iar obiectivul are zoom optic 4x. Cei interesaţi de noile modele din gama IXUS vor trebui să aştepte până în luna octombrie pentru 200 IS şi până în septembrie pentru 120 IS, iar preţurile estimative vor fi de 340 € şi respectiv 310 €.

Canon Digital IXUS 200 IS - versiunea americană

Ecran generos şi sensibil la atingere

Canon Digital IXUS 120 IS