Fujifilm a anunţat lansarea aparatului foto X-T2, un mirrorless pentru fotografi entuziaşti

08.07.2016
Fujifilm a anunţat lansarea aparatului foto X-T2, un mirrorless pentru fotografi entuziaşti

Fujifilm a lansat noua cameră foto mirrorless X-T2, succesorul modelului X-T1 lansat în 2014. Noul model încearcă să rafineze formula de succes a variantei precedente, integrând cele mai noi tehnologii disponibile în acest moment, păstrând însă designul retro, apreciat de fanii de pretutindeni. Desigur, un asemenea aparat vine cu un preţ pe măsură, acesta fiind dedicat entuziaştilor şi profesioniştilor.

X-T2 este o prezenţă familiară în oferta Fujifilm, fiind aproape identic cu modelul X-T1 la exterior. Ce se regăseşte însă sub carcasa din magneziu este însă un senzor X-Trans CMOS III în format APS-C de 24.3 megapixeli, care vine fără un filtru low-pass, pentru a asigura captura unor fotografii care pot reda cât mai multe detalii. Procesorul de imagine X-Processor Pro ar trebui să îmbunătăţească performanţa focalizării automate, aparatul fiind echipat cu 325 de puncte de focalizare în 91 de zone. Tot procesorul de imagine este respornsabil şi pentru funcţiile avansate de filmare ale noului X-T2, lărgind orizonturile videografilor care erau limitaţi de varianta precedentă.

Astfel, noul mirrorless de la Fujifilm poate să capteze clipuri video în rezoluţie UHD (3.840 x 2.160 pixeli) la 24, 25 sau 30 de cadre pe secundă. Filmările sunt însă limitate la 10 minute, cei care doresc să filmeze mai mult fiind îndrumaţi către rezoluţii mai mici. În Full HD (1.920 x 1.080 pixeli) sau HD (1.280 x 720 pixeli), noul X-T2 poate filma la 24, 25, 30, 50 sau 60 de cadre pe secundă pentru 15, respectiv 30 de minute. Cei care aleg să investească într-un accesoriu de tip grip se vor bucura să afle că Fujifilm X-T2 câştigă astfel încă 20 de minute în plus pentru filmare în rezoluţie Full HD.

Pachetul de bază, care include aparatul foto fără obiectiv porneşte de la 1.600 de dolari americani, în timp ce varianta kit, cu obiectiv 18-55 pe montură XF costă 1.900 de dolari.

Citeşte şi Hasselblad X1D: primul aparat foto mirrorless pe format mediu

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult