Cu Nikon D90, DSLR-urile au devenit şi camere video

03.03.2009
Cu Nikon D90, DSLR-urile au devenit şi camere video
Nikon D90 – Construcţie şi dotări

Construcţie şi dotări

Nikon D90 este urmaşul lui D80 şi aceasta se vede foarte clar din construcţia sa. Dimensiunile sunt indentice, însă D90 are 703 g cu bateria inclusă, cu 35 g mai mult decât predecesorul său. Ecranul LCD de 2.5” cu rezoluţie mică a fost înlocuit cu unul superb de 3”, care poate fi găsit şi pe modelele D3 şi D300. Senzorul de focalizare a rămas acelaşi, însă D90 a primit un sistem automat de curăţare a senzorului foto. Dacă D80 se lăuda cu valori ISO între 100 şi 1600 şi putea atinge 3200 cu boost, senzorul din D90 lucrează cu valori între ISO 200 şi ISO 3200 şi poate fi forţat să ajungă la ISO 100 sau 6400.

Nikon D90 - aparatul cu obiectivul detasat

Senzorul CMOS în format DX al lui Nikon D90 are o rezoluţie de 12.3 MP şi lucrează cu un procesor de imagine EXPEED pe 12 biţi. Viteza de fotografiere în rafală este de 4,5 cadre pe secundă, însă buffer-ul intern limitează numărul expunerilor la 23 pentru formatul JPEG Fine şi 6 pentru formatul RAW. Printre cele mai atractive facilităţi oferite de aparat este Active D-lighting, sistemul high dynamic range de la Nikon. Pentru cei care nu sunt familiari cu această tehnologie, ea permite supraexpunerea acelor zone ale fotografiei care sunt mai întunecate pentru a putea distinge detaliile. Rezultatele pot fi uneori spectaculoase, iar cele câteva camere compacte care dispun de această facilitate nu se apropie de ceea ce oferă D90.

Senzorul DX de 12.3 MP al lui Nikon D90

Tot din sfera facilităţilor specifice DSLR-urilor putem menţiona sistemul de focalizare 3D pentru urmărirea subiectului. Cu ajutorul celor 11 puncte, aparatul va încerca să păstreze focalizarea pe subiect, chiar dacă acesta se apropie sau se depărtează de fotograf. În acest fel, un subiect în mişcare poate fi imortalizat clar în timp ce imaginea din fundal este în ceaţă. Oglinda din planul focal este controlată electronic, iar obturatorul permite obţinearea unor timpi de expunere ce variază între 30 s şi 1/4000 s. Conform producătorului, mecanismul a fost testat pentru 100.000 de expuneri. Pentru balansul de alb şi alte setări automate, aparatul dispune de un senzor separat cu 420 de pixeli. În meniuri pot fi găsite 12 presetări cu posibilitatea de reglaj fin şi cinci presetări manule personalizabile. Pentru medii cu temperatura de culoare controlabilă, D90 oferă o plajă de valori între 2500 şi 10000 K.

Nikon D90 - senzorul aditional de 420 pixeli

Grip-ul aparatului este destul de ergonomic şi adăposteşte bateria EN-EL3e, folosită şi de D80. Tot de la acesta din urmă poate fi preluat şi grip-ul vertical cu o baterie adiţională. Pe latura din dreapta a lui D90 se găsesc slotul pentru card-uri SD şi SDHC, precum şi un difuzor, util în cazul redării filmelor. Ca majoritatea DSLR-urilor, aparatul nu se opreşte atunci când cardul este scos, iar la introducerea sa este citită capacitatea şi se afişează numărul de cadre ce mai pot fi trase. Pe latura opusă se găsesc conectorii, acoperiţi de două capace de cauciuc. Nikon D90 dispune de un port miniUSB 2.0, un conector special pentru alimentare şi o ieşire A/V prin mufă jack de 3,5 mm. Surpriza plăcută o reprezintă mufa HDMI de dimensiuni reduse ce permite conectarea aparatului la un LCD TV prin intermediul unui cablu special ce se achiziţionează separat. Nu în ultimul rând conectorul pentru telecomandă poate acomoda şi modulul GPS Nikon GP-1, anunţat de producătorul nipon.

Nikon D90 – Performanţe

Performanţe

Din perspectiva unui fotograf familiar cu DSLR-urile, Nikon D90 aduce aproape tot ce este mai bun în segmentul său la ora actuală. Pentaprisma luminoasă cu acoperire de 96% se potriveşte perfect cu ecranul superb. Rezoluţia sa, culorile afişate şi unghiurile de vizibilitate sunt greu de egalat de alte aparate similare. Deşi nu este foarte uşor, D90 stă foarte bine în mână, iar cele două rotiţe pentru ajustarea parametrilor sunt ergonomic plasate. Sensul de funcţionare poate fi chiar inversat din meniuri. Faţă de Canon EOS 50D, camera de la Nikon este mai mică şi mai uşoară. Pentru test am avut la dispoziţie obiectivul din kit AF-S DX NIKKOR 18-105mm f/3.5-5.6G ED VR şi obiectivul macro AF-S Micro NIKKOR 60mm f/2.8G ED.

Obiectivul AF-S DX NIKKOR 18-105mm f/3.5-5.6G ED VR Obiectivul AF-S Micro NIKKOR 60mm f/2.8G ED

Din punct de vedere al calităţii imaginii D90 oferă aproape tot ce şi-ar putea dori un fotograf care nu lucrează doar în studio. Iniţial am fost puţin dezamăgiţi de JPEG-urile obţinute cu setările standard. Le lipsea claritatea. După o mică plimbare prin meniuri am descoperit cele 10 niveluri de Sharpening în opţiunile preset-urilor Picture Control (Standard, Neutral, Vivid, Monochrome, Portrait, Landscape). Alţi parametri ai imaginii care pot fi setaţi sunt contrastul, luminozitatea, saturaţia şi nuanţa culorilor. Una din problemele cu care se confruntă frecvent fotografii este apariţia aberaţiilor cromatice la folosirea unor obiective mai ieftine, livrate de obicei în kit-uri. Peste ea am dat şi noi la folosirea obiectivului18-105mm VR. Nikon însă reuşeşte să elimine problema din aparat cu ajutorul funcţiei Chromatic Abberation. Ea funcţionează însă doar cu JPEG-uri, iar aplicaţia Capture NX2 care procesează în calculator fişierele RAW nu poate aplica această corecţie.

Focalizarea si urmarirea 3D a subiectului

Cele 11 puncte de focalizare ale aparatului pot fi folosite pentru recunoaşterea şi urmărirea 3D a unui subiect. Funcţia poate fi combinată cu fotografierea în rafală cu 4,5 cadre pe secundă. Rezultatele pot fi de multe ori impresionante, precum în poza cu porumbelul de mai sus. De asemenea, amatorii care vor achiziţiona D90 pot încerca funcţia Active D-Lighting pentru obţinerea unor fotografii în care zonele umbrite sunt deschise, iar cele foarte luminoase îşi păstrează detaliile. Tot mai jos se găseşte un test cu cele cinci niveluri oferite de aparat (Off, Low, Normal, High, Extra High).

Auto Off  Low 
 Normal  High  Extra High

În ceea ce priveşte zgomotul de imagine, putem spune că Nikon D90 oferă o calitate foarte bună a imaginii la ISO 800 şi 1600. Procesorul de imagine face o treabă foarte bună şi performanţa sa permite fotografierea fără blitz în condiţii de iluminare foarte scăzută. Mulţi amatori ar trebui să ţină cont de aceasta şi să renunţe la folosirea flash-ului din dotare. La ISO 3200, procesorul aparatului va estompa bine zgomotul croamatic, însă apar artefactele specifice procesului de noise reduction. Folosind opţiunea Hi 1.0, D90 oferă o valoare ISO echivalentă cu 6400, utilă doar în situaţii extreme datorită zgomotului puternic şi a detaliilor care se pierd. Testul ISO este disponibil mai jos şi în galeria multimedia puteţi vedea teste comparative realizate cu mai vechiul Canon 400D şi cu actualul 50D.

Test ISO - 100, 200, 400, 800, 1600, 3200 - detaliu

Test ISO - 100, 200, 400, 800, 1600, 3200 - granulatie

Test ISO - 100, 200, 400, 800, 1600, 3200 - negru

Deşi este prezentat ca primul DSLR cu filmare video, aparatul nu ar trebui cumpărat în mod special pentru această funcţie. Filmarea se realizează doar în modul Aperture Priority, după ce a fost selectat Live View. Apăsarea pe butonul Ok porneşte sau opreşte înregistrarea. Limitările sunt foarte multe şi sunt specifice unei implementări iniţiale. Imaginea poate avea rezoluţia maximă de 1280×720 de pixeli la o frecvenţă de 24 de cadre pe secundă. Din păcate, sunetul este mono, înregistrat pe 16 biţi la 11 kHz. Focalizarea trebuie făcută fie manual, fie fixată înainte de începerea înregistrării. O altă limitare destul de importantă este legată de timp, camera oprind înregistrarea HD după 5 minute. Un clip de un minut ocupă aproximativ 100 MB. Calitatea imaginilor nu a fost covingătoare şi chiar dacă se pot obţine efecte interesante cu adâncimea de câmp, ele nu pot compensa limitările.

ISO 200, 1/640 s, f/6.3 ISO 200, 1/200 s, f/9.0 ISO 320, 1/50 s, f/4.5
ISO 200, 1/500 s, f.5.6 ISO 200, 1/200 s, f/5.6 ISO 200, 1/320 s, f/9.0
Macro, ISO 800, 1/20 s Macro, ISO 800, 1/20 s Macro, ISO 200, 1/30 s
Nikon D90 – Concluzie

Concluzie

ISO 200, 1/800 s, f/7.1 ISO 200, 1/250 s, f/5.6 ISO 200, 1/800 s, f/5.6

 

În ciuda faptului că este primul DSLR cu funcţie video, Nikon D90 este înainte de toate un aparat foto performant. Calitatea imaginii este foarte bună pentru gama de preţ în care se încadrează, iar dotările îl recomandă mai mult fotografilor cu ceva experienţă decât celor care vor să facă trecerea de la camerele compacte. La data scrierii articolului preţul unui body de Nikon D90 era de aproximativ 4.000 lei, iar kitul cu obiectivul stabilizat 18-105 mm costa în jur de 4.800 lei. Înregistrarea video poate fi considerată un bonus cu care utilizatorii se vor putea juca în anumite ocazii şi nu o funcţie pe care să se poată baza. Ne aşteptăm ca un viitor model, posibil D400, să aducă o funcţionalitate similară cu cea oferită de Canon EOS 5D Mark II.

Plusuri şi minusuri:

[+] calitate foarte bună a imaginii pentru gama de preţ

[+] nivel de zgomot foarte scăzut la ISO 800 şi 1600

[+] multe opţiuni şi dotări avansate

[] mod primitiv de înregistrare video

Filmare cu DSLR-uri

De ce putem filma abia acum cu DSLR-uri?

Cu câteva luni în urmă am fost pus în delicata situaţie de-a explica unei persoane mai mult sau mai puţin atehnice de ce DSLR-ul pe care-l ţineam în mână nu este în stare să filmeze aşa cum poate orice cameră compactă. Deşi au fost create pentru profesionişti, DSLR-urile au fost create pentru fotografii profesionişti, nu pentru cameramanii profesionişti. Evident, aceasta este o explicaţie care nu ar mulţumi prea multă lume.

Senzorul foto dintr-un Canon EOS 50D

Deşi bănuiam o parte din problemele cu care se confruntă inginerii atunci când vor să creeze un DSLR care filmează bine, ele au fost prezentate destul de simplu de colegii de breaslă de peste ocean de la Gizmodo. Deşi o cameră foto dispune de un procesor de imagine, nu am auzit pe nimeni lăudându-se cu frecvenţa la care rulează. Procesarea datelor primite de la senzorul optic este o muncă destul de grea, iar atunci când trebuie să faci asta cu o cantitate mare de date, ai nevoie de un suport hardware serios.

Majoritatea camerelor foto profesionale permit fotografiere continuă la o viteză de 5-6 cadre pe secundă. Un film ar trebui să aibă o frecvenţă de afişare de 24-30 cadre pe secundă şi chiar dacă rezoluţia este mai mică, tot reprezintă un volum de date foarte mare. Spre exemplu, procesorul Digic IV din Canon 5D Mark II preia imaginea de 21 MP oferită de senzor, o micşorează de aproximativ 10 ori până la rezoluţia 1080p şi realizează compresie MPEG-4 de 30 de ori într-o secundă.

Canon EOS 5D Mark II - DSLR-ul care filmeaza full HD

Focalizarea este o altă problemă care trebuie rezolvată. Senzorul foto în sine nu poate face o focalizare eficientă, ea fiind predată în sarcina unui senzor special care funcţionează când oglinda este coborâtă. În modul de filmare, oglinda este ridicată şi senzorul de focalizare este inutil. Focalizarea ajunge astfel tot în sarcina procesorului de imagine care o realizează relativ lent prin diferenţe de contrast sau recunoaştere facială.

Un alt motiv pentru care înregistrarea video a putut fi implementată abia acum în DSLR-uri a fost lipsa unor senzori capabili. La ora actuală, camerele compacte folosesc în mare parte senzori de tip CCD, mai mici şi care nu se încălzesc aşa puternic atunci când trebuie să suporte numărul de operaţiuni necesare filmării. Pe de altă parte DSLR-urile folosesc senzori CMOS, ce oferă un nivel de zgomot al imaginii mult mai redus, însă au un consum de curent mai mare. Până acum, înregistrarea video ar fi înroşit la propriu un astfel de senzor. Noile modele au un consum mai redus şi de aceea producătorii au ales să implementeze această facilitate abia acum.

Functia Live View implementata de Sony in DSLR-urile Alpha

Un ultim motiv pentru care abia acum avem DSLR-uri cu suport video este calitatea imaginii. În trecut, rezultatul filmării cu un DSLR ar fi putut fi comparabil cu ceea ce oferea o cameră compactă. Cum însă DSLR-urile aveau o reputaţie de apărat, producătorii au decis că ele pot să filmeze atunci când vor oferi o calitate foarte bună a imaginii. Rezoluţia filmului era şi ea importantă. Dacă există deja unele camere compacte ce pot filma în format 720p, DSLR-urile trebuiau să ofere cel puţin atât. Nikon D90 a început cu această rezoluţie, însă Canon s-a dus direct spre full HD 5D Mark II, iar Nikon se pare că va răspunde într-un viitor apropiat cu D400 care oferă aceleaşi performanţe video.