Nikon D3S – acum avem cu ce să facem poze noaptea

14.10.2009
Nikon D3S – acum avem cu ce să facem poze noaptea

Când unul din producătorii de top din industria foto lansează un
DSLR high end cu senzor de doar 12 MP, aceasta spune multe despre
direcţia
în care se îndreaptă
lucrurile. După ce
D3X
a avut un senzor de 24 MP, iată că urmaşul direct al lui D3
are are o rezoluţie pe jumătate. Au avut nevoie de el
pentru a putea oferi un nivel ISO de 12.800 în mod normal şi de
102.400 cu setarea Hi-3.
Aceasta înseamnă că Nikon D3S va
putea fi folosit în condiţii de luminozitate minină. Filmarea HD,
care nu ne aşteptam să fie implementată la acest nivel, este
oferită în formatul 720p cu 24 de cadre pe secundă. Microfonul
trebuie conectat separat, iar oricare din cadrele filmului poate fi
salvat separat.

Nikon D3S cu ISO maxim de 102.400

Pentru fotografierea în natură, unde discreţia este foarte
importantă, Nikon D3S va oferi un mod de s funcţionare silenţios
pentru obturator. Imaginile şi chiar filmele vor putea fi
modificate extensiv cu ajutorul camerei, graţie procesorului
EXPEED. Pentru focalizare vor fi disponibile 51 de puncte
de focus, iar viteza de fotografiere în rafală ajunge la 9
fps.
Cele două sloturi pentru carduri CF vor permite
crearea unei copii de back-up, iar bateria are o autonomie de 4.200
de cadre. În principiu, corpul aparatului şi calitatea construcţiei
sunt identice cu cele oferit în cazul lui D3. Pentru
fotografii profesionişti, Nikon D3S va fi disponibil în noiembrie
la preţul de 4.700 €. Nu cred că va fi inclus vreun obiectiv în
pachet.

Nikon D3S are tot senzor de 12 MP ca şi D3

Nikon D3S - 4.700 €, dar fără obiectiv

Urmărește Go4IT.ro pe Google News