Samsung NX200 – mulţi megapixeli pentru o altă perspectivă

19.01.2012
Samsung NX200 - mulţi megapixeli pentru o altă perspectivă

Cred că sunt destui care nu ştiu că Samsung produce aparate foto de tip mirrorless, cu un corp compact, senzor mare şi obiective interschimbabile. Despre Samsung NX200 se poate spune că face parte din a doua generaţie. Vom încerca să vedem în continuare de ce acest aparat foto reuşeşte să iasă în evidenţă pe lângă alte modele similare de la Sony, Panasonic şi Olympus.

Samsung NX200 - aparat foto mirrorless

Corp compact şi robust

Din punct de vedere al dimensiunilor şi designului, Samsung NX200 se apropie foarte mult de gama NEX de la Sony. Corpul devine mai gros doar în zona grip-ului. Trebuie să spunem de la începul că aparatul stă de bine în mână. În dreapta ecranului a fost creată o zonă specială pentru amplasarea degetului mare. Corpul metalic al lui Samsung NX200 este foarte robust. Nu găseşti plastice care să scârţâie sau să flexeze. Datorită combinaţiei între aliajul de magneziu şi plastic, body-ul cântăreşte 220 g, cu 50 g mai puţin decât un NEX-5N de la Sony.

Pe latura superioară găsim o patină pentru blitz, orificii pentru microfoane şi difuzor, o rotiţă pentru setări manuale, rotiţa cu modurile de fotografiere şi declanşatorul. Pe una din laturi, în spatele unui capac, avem conectorii microUSB şi miniHDMI. Am fi vrut ca în acel locaş să găsim şi slotul pentru cardul foto. El se află însă alături de baterie pe latura inferioară. Acumulatorul este destul de voluminos şi are o capacitate de 1.030 mAh. El are o autonomie de 330 cadre, conform standardului CIPA.

Samsung NX200 - body bine construit

Primul lucru care ar trebui să te uimească atunci când te uiţi la spatele lui Samsung NX200 este inscripţia AMOLED de deasupra ecranului. Vom vorbi ceva mai jos despre calitatea imaginii oferită de acesta. În dreapta sa au fost amplasate şase butoane separate şi încă cinci pe o rotiţă.

În pachet

Am testat Samsung NX200 cu obiectivul 20-50 mm F3.5-5.6, dotat cu buton iFn. În pachet este inclus un blitz compact care se ataşează la patina de menţionată. Încărcătorul pentru acumulator poate fi considerat puţin cam voluminos. Cablul miniHDMI lipseşte, fiind prezent un cablu microUSB pentru descărcarea imaginilor pe PC.

Samsung NX200 cu obiectivul din kit şi blitzul din pachet

Meniuri şi personalizare

Ecranele principale ale meniului sunt ordonate orizontal, iar navigarea prin fiecare din ele se face vertical. Funcţiile şi setările sunt uşor de găsit şi de modificat folosind rotiţa direcţională din dreapta ecranului. Funcţia Smart Panel este una din noutăţile aduse Samsung NX200. Ea afişează pe ecran 16 setări şi parametri pe care utilizatorul le poate modifica rapid folosind rotiţa de lângă declanşator.

Samsung NX200 ar trebui să primească un premiu pentru ergonomia în utilizare şi nivelul de personalizare oferit. În drepta ecranului se găsesc două butoane ce pot fi personalizate de utilizator. În plus, obiectivul dispune de facilitatea i-Function. Un buton amplasat pe acesta permite accesul rapid la un parametru, pe care utilizatorul îl poate modifica folosind inelul de focalizare. Au fost voci care au spus că rotiţa de pe latura superioară nu este amplasată inspirat. Este adevărat că existau şi alte posibile locaţii pentru ea, însă personal nu am fost deranjat.

Samsung NX200 - ecranul şi butoanele

Ecranul

Ecranul AMOLED al lui Samsung NX200 are rezoluţie VGA, afişată cu 614.000 de puncte. Calitatea imaginii afişate este excelentă, iar unghiurile de vizibilitate se apropie de 180 grade. Din păcate, această calitate a imaginii afişate de ecran este şi unul din dezavantajele sale. Au fost câteva cazuri în care imaginea afişată de aparatul foto arăta ceva mai bine decât cea de pe ecranul monitorului. Şi aici nu vorbim despre un monitor cu matrice TN, ci despre unul profesional, cu matrice MVA.

Calitatea imaginii

În segmentul aparatelor foto mirrorless, Samsuns NX200 a avut până de curând senzorul cu cei mai mulţi megapixeli. Sony NEX-7 a preluat coroana la acest capitol cu al său senzor APS-C cu 24,3 MP. În teorie, când sunt mai mulţi pixeli, dimensiunile imaginii salvate pe card vor creşte, iar procesorul de imagine va avea de furcă cu zgomotul de imagine. Probabil că această specificaţie este una cu care Samsung vrea să iasă în evindenţă în segmentul aparatelor foto mirrorles.

ISO 200, F9.0, 1/320 s ISO 200, F9.0, 1/320 s
ISO 640, F7.1, 1/200 s ISO 200, F7.1, 1/200 s, Vivid

Olympus a surprins când a anunţat că 12 MP sunt suficienţi pentru utilizatorul de rând, însă trebuie să spun ca are dreptate. Dacă nu lucrezi în mediul profesional, este prea puţin probabil că vei avea nevoie de imagini cu rezoluţie mai mare de 4000×3000 pixeli. Dacă lucrezi într-un astfel de mediu, atunci Samsung NX200 nu este aparatul potrivit pentru tine. Imaginile JPEG obţinute de el au 5472×3648 pixeli şi ocupă între 5 MB şi 9 MB pe card.

Chiar şi cu 20 MP pe senzor, Samsung NX200 se descurcă bine per ansamblu. La zoom maxim, se pot observa însă mici probleme. Atunci când pixelii sunt mici, detaliile fine nu mai sunt atât de precis redate nici la valoarea ISO de bază. În plus, culorile în modul standard sunt puţin cam atenuate şi am folosit de multe ori modul Vivid.

ISO 100, F5.6, 1/60 s ISO 400, F8.0, 1/250 s
ISO 800, F5.6, 1/100 s ISO 400, F3.5, 1/60 s
ISO 400, F3.5, 1/40 s, blitz ISO 1600, F3.5, 1/50 s

Obiectivul din kit-ul lui Samsung NX200 are o calitate peste medie, însă nu este potrivit pentru orice situaţie. Aberaţiile cromatice sunt rare, imaginea în colţurile fotografiei este clară, iar deformarea de-a lungul laturilor este greu de observat. Din păcate, zgomotul sistemului de focalizare este foarte uşor preluat de microfoanele aparatului la filmare. Când blitzul este ataşat şi lăsat în jos, blocarea şi deblocarea obiectivului din kit este uşor incomodată de el.

Test ISO

Aş fi vrut să vorbesc de imagini curate la valori ISO de bază, însă acesta nu este cazul pentru Samsung NX200. La ISO 100 şi la ISO 200 se pot observa unele artfacte ale algoritmului de reducere a zgomotului de imagine. Ele devin mai vizibile la ISO 800, dar şi aceasta este o valoare pe care o puteţi folosi cu încredere deoarece afectează foarte puţin calitatea imaginii.

ISO 100 ISO 200
ISO 400 ISO 800

Detaliile încep să fie afectate la ISO 1600, o valoare la care zgomotul este uşor de observat. ISO 3200 este recomandat doar în situaţii excepţionale, dar valorile mai mari nu mai pot fi utilizate pentru a obţine imagini acceptabile.

ISO 1600 ISO 3200
ISO 6400 ISO 12800

Filmarea

Acesta este un capitol la care Samsung NX200 nu străluceşte. În lumină naturală, calitatea imaginii este decentă. Din păcate, se resimte lipsa unui sistem de stabilizare a imaginii, iar zgomotul mecanismului de focalizare este preluat de microfoane. Când lumina din cadru este redusă, calitatea imaginii scade mult. Mai jos găsiţi două clipuri realizate cu NX200. Un minut de filmare la rezoluţie full HD şi calitate maximă ocupă aproximativ 120 MB pe card. Aparatul poate filma la rezoluţie 720p cu 30 sau 60 cadre pe secundă.

1920×1080, 30 fps – 60 MB

1280×720, 60 fps – 51 MB

Alte aspecte

La finalul unui test mai lung ca de obicei, pot spune că Samsung NX200 este un aparat foto pe care-ţi face plăcere să-l utilizezi. Se simte lipsa sistemului de stabilizare a imaginii, dar utilizatorii pot achiziţiona ulterior un obiectiv cu această facilitate.

Samsung NX200 - obictivele compatibile

Preţ şi disponibilitate

Samsung NX200 este în oferta magazinelor de profil din ţara noastră la un preţ de aproximativ 3.500 lei, cu obiectivul 20-50 mm.

Samsung NX200 - un mirrorless aparte

Concluzie

Samsung NX200 este o alternativă la seriile Micro Four Thirds de la Panasonic şi Olympus şi respectiv NEX de la Sony. Nu este un aparat perfect, dar are câteva atuuri de partea sa. Corpul bine construit, ecranul AMOLED şi nivelul de personalizare al controlului ar putea fi apreciate de o serie de utilizatori. Din păcate, mai mulţi megapixeli nu înseamnă neapărat o calitate mai bună a imaginii, iar NX200 nu se comportă extraordinar la capitolul filmare.

Plusuri şi minusuri:

[+] body bine construit
[+] multe butoane personalizabile
[+] blitz detaşabil, inclus în pachet
[+] ecran de calitate
[-] mici reţineri legate de calitatea imaginii
[-] culorile puţin atenuate în modul Natural
[-] obiectiv fără stabilizarea imaginii în kit