Mic dar voinic: noul sistem Shuttle P2 3700

29.11.2006
Mic dar voinic: noul sistem Shuttle P2 3700
Cuvânt final

Toate bune şi frumoase. Sistemul acesta pare ideal nu? Da, dar ar fi şi câteva neajunsuri. Şi ca deobicei primul loc din primul rând îl ocupă preţul. Alcătuind o configuraţie ca cea din tabelul de mai sus, am obţinut suma de…. 3257 $. Puteţi încerca şi dumeavoastră să vă creaţi propriul PC la adresa aceasta. Am mai putea vorbi iar despre fiabilitate, care este încă un dubiu. În plus sistemele Shuttle vin de obicei cu sigiliu pe carcasă, deci dacă aţi rupt sigiliul puteţi să vă luaţi adio de la garanţie. Personal consider această politică un mare minus, o garanţie pe componente fiind recomandată în cazul segmentului Desktop.

Shuttle P2 3700

Eu unul sunt impresionat de Shuttle P2 3700 care se pare că îndeplineşte pe deplin calitatea de "mic dar voinic". Şi la mine în cameră, unde spaţiul este mai mult lipsă decât existent, ar sta cu siguranţă bine aşa ceva. Şi da, acum visez frumos, pentru că va mai trece mult timp până să mi-l permit. Însă pentru cei pentru care aspectul financiar al acestui sistem nu reprezintă o problemă, modelul este unul de luat în seamă. Cu siguranţă cu el vă veţi face invidioşi toţi prietenii…

Pro
• dimensiuni reduse şi greutate mică ce asigură portabilitate sporită
• design atrăgător al sistemului şi monitorului
• acccesorii multiple şi folositoare
• nivel de performanţă ridicat în orice tip de aplicaţii

Contra
• preţ inexplicabil de mare
• fiabilitate discutabilă
• politica de garantie a firmei este defectuoasă

Urmărește Go4IT.ro pe Google News