Amazon Kindle – am testat biblioteca portabilă!

Amazon Kindle - am testat biblioteca portabilă!

Amazon Kindle este un produs de suces despre
care destul de puţini români au habar şi evident mult mai puţini îl
deţin, cu toate că se găseşte de vânzare pe Internet, iar două din
trei locuinţe urbane din ţara noastră au acces la reţeaua
globală.


Amazon Kindle

Motivele sunt preţul măricel (aproximativ 189
$) la care se adaugă taxele de transport, faptul
că se vinde exclusiv online, dar şi lipsa de interes pentru
acest gen de produse
. Precizez că nu eşti constrâns să
cumperi carţile contra-cost ci le poţi transfera de pe calculator
ca fişiere text, dar şi PDF-uri, câtă vreme nu au protecţie DRM
(Digital Rights Management).

Raportându-ne la stocare, Kindle-ul poate înmagazina mii
de cărţi în format electronic
. Iată aşadar cum investiţia
capătă un contur pozitiv. Să vedem şi alte avantaje ale acestui
companion cultural.

În primul rând, ecranul este odihnitor pentru
ochi
, căci nu are o sursă de iluminare în spate şi nu
reflectă lumina decât într-o proporţie foarte mică, iar din acest
motiv imaginea se apropie foarte mult de cea imprimată pe hârtie.
Multe persoane au rostit la prima vedere că „nu le vine să creadă
că acela este un ecran şi că trebuie să fie o poză înrămată, nu
altceva”.

Tehnologia din spatele display-ului poartă numele de
e-ink, iar un alt avantaj decât cel descris mai
sus este consumul de energie ce tinde către zero.
Consumul apare doar atunci când milioanele de microcapsule ce
constituie panoul, încărcate pozitiv sau negativ, îşi schimbă
sarcina. În practică, ne referim la tranziţiile care au loc atunci
când schimbăm pagina sau când scriem texte pe ecran – consumul este
zero câtă vreme imaginea este statică.


Amazon Kindle

Modelul de Amazon Kindle sosit la teste a fost lansat chiar în
vara acestui an şi reprezintă a treia iteraţie de e-book
reader-e produse de Amazon
. Spre deosebire de
predecesoarele, Kindle 3 aduce următoarele
îmbunătăţiri:

  • Un contrast al ecranului îmbunătăţit cu 50%;
  • Eliminarea aproape în totalitate a reflexiilor;
  • Caractere mai lizibile;
  • Corp mai uşor şi mai compact, păstrând în acelaşi timp
    dimensiunea de 6 inch a ecranului;
  • Autonomie sporită până la o lună de zile;
  • Stocare sporită cu 100% – aproximativ 3500 de cărţi pot fi
    stocate acum;
  • Conexiune 3G şi Wi-Fi pentru conectarea la Internet (browsing
    limitat de specificaţii şi implementarea software);


Amazon Kindle

Aşa cum se poate observa în pozele de mai sus, Kindle este un
dispozitiv estetic, subţire şi
dotat cu o tastatură Full-QWERTY, acompaniată de
un pad de control direcţional. În stânga şi în dreapta display-ului
sunt poziţionate patru taste pentru parcurgerea paginilor, iar în
partea inferioară tasele de volum, jack-ul de 3,5 mm, port-ul
microUSB şi switch-ul de stand-by. Pe spate sunt amplasate două
difuzoare.

Deşi poate reda MP3-uri, Amazon Kindle nu este
specializat pe acest segment, oferind opţiuni simplificate
la maximum
. Accesarea modulului audio se face din meniul
„Experimental”. Player-ul rulează în background piesă după piesă,
iar singurele opţiuni pe care le ai la dispoziţie sunt „Next” (ALT
+ F) şi Stop (ALT + Space). Este totuşi de apreciat această
facilitate pentru un astfel de gadget proiectat pentru lecturarea
cărţilor, ziarelor şi revistelor. Un plus nu doar pentru
implementare ci şi pentru calitatea audio
remarcabilă
.

Redarea cărţilor în format electronic este principala
funcţie a lui Amazon Kindle
. Pentru achiziţionarea de
cărţi, ziare şi reviste este necesară conectarea la Internet şi
accesarea browser-ului special conceput în acest sens. Conectarea
nu presupune niciun contract, însă e bine de ştiut că orice opţiune
ai alege (3G sau Wi-Fi), la achiziţiile pe care le vei face vei
plăti o taxă suplimentară variabilă. În cazul ziarelor şi
revistelor, pe baza contului de utilizator, poţi opta pentru
abonare pe diverse perioade de timp.


Amazon Kindle

Opţiunile de citire includ parcurgerea pe baza cuprinsului, a
paginii dorite sau saltul la început. Este posibilă adăugarea de
„semn de carte”, de notiţe sau sublinieri. Dacă vrei să cauţi după
un anumit termen, nu ai decât să începi să-l tastezi şi căsuţa de
„Search” va apărea automat. După confirmare, ţi se va afişa o listă
cu pasaje care conţin termenul căutat.

Pentru textul din pagină se poate alege dimensiunea şi
tipul fontului
, spaţierea şi numărul de cuvinte afişate pe
o linie. Kindle nu are accelerometru, dar îţi dă voie din meniu să
schimbi orientarea ecranului din portret în panoramă şi invers.

Tot la capitolul citire menţionez funcţia
text-to-speech
, pe care nu o recomand nici măcar pentru
cărţile în engleză – intonaţia monotonă este indicată doar dacă ai
insomnii.

Pagina de start (sau Homepage-ul) cuprinde o listă
ordonată în funcţie de preferinţele tale
după autor,
titlu, data achiziţiei sau organizată pe colecţii.


Amazon Kindle

Personal, experienţa pe care am avut-o cu Amazon Kindle a fost
una plăcută. În opinia mea, cel mai bune motiv de a investi
în aşa ceva este faptul că ai acces instantaneu, fără efort, la
toate cărţile preferate dar şi la cele pe care ai de gând să le
citeşti în viitor
.

Este adevărat, niciun gadget de genul nu se compară cu o carte
adevărată, însă Amazon Kindle, cel puţin prin prisma imaginii
afişate, se apropie foarte mult de clasica lecturare. Plăcerea de a
ţine o carte adevărată în mână, de a o răsfoi şi de a-i simţi
mirosul paginilor nu poate fi oferită de un astfel de produs.
Trecând însă peste partea sentimentală şi de percepţie,
Kindle are evidente şi numeroase calităţi care nu pot să mă
facă decât să-l recomand cu sinceritate şi căldură
tututor
.

Plusuri şi minusuri

[+] O adevărată bibliotecă portabilă;
[+] Ecran e-ink odihnitor pentru ochi – nu are
iluminare, nu prezintă reflexii;
[+] Poţi schimba dimensiunea font-urilor şi
orientarea ecranului;
[+] Acces la Amazon Store de oriunde, prin 3G sau
Wi-Fi;
[+] Poate reda muzică în timp ce citeşti;
[+] Estetică remarcabilă;
[+] Autonomie excepţională, mulţumită tehnologiei
e-ink.

[-] Tranziţia paginilor se face printr-un efect
de animaţie (fading rapid) oarecum deranjant (aş fi preferat un
efect realist care să simuleze întoarcerea paginilor).


Amazon Kindle

Urmărește Go4IT.ro pe Google News