Conform informațiilor obținute de colegii de la Mac Rumors, Apple ar fi renunțat la casca Vision Pro, după ce modelul echipat cu procesor M5 nu a reușit să reînvie interesul pentru acest dispozitiv. În octombrie 2025, Apple a actualizat Vision Pro cu un cip M5 mai rapid și o curea de prindere mai confortabilă, dar nu au existat alte modificări hardware, iar consumatorii au rămas în continuare dezinteresați.
Vision Pro a fost criticat pentru prețul ridicat și greutatea sa incomodă. Dispozitivul cântărește peste 1,3 kilograme și, chiar și cu prinderea Dual Knit Band mai confortabilă pe care Apple a adăugat-o pentru a redistribui greutatea, acesta continuă să fie greu de purtat pentru perioade lungi de timp. Cipul M5 a adăugat o rată de refresh de 120 Hz, cu 10% mai mulți pixeli redați și aproximativ 30 de minute suplimentare de autonomie a bateriei, dar prețul a rămas exorbitant (3499 de dolari), iar produsul nu s-a vândut deloc bine.
Vision Pro a fost nepopular încă de la lansare, iar Apple a vândut doar aproximativ 600.000 de unități în total. Surse din interior au declarat pentru colegii de la Mac Rumors că Apple ar fi înregistrat un procent neobișnuit de mare de retururi, depășind cu mult orice alt produs modern al companiei.
Mai mult, se pare că Apple a fi stopat complet lucrul la Vision Pro, iar echipa responsabilă a fost deja redistribuită către alte divizii din cadrul Apple. Unii foști membri ai echipei Vision Pro lucrează la Siri, ceea ce nu este o surpriză, având în vedere că Mike Rockwell, conducătorul echipei Vision Pro, este responsabil și pentru echipa Siri din martie 2025.
Au existat zvonuri contradictorii despre un nou model Vision Pro în ultimii doi ani, un Vision Air mai ușor și mult mai ieftin, dar proiectul ar fi fost oprit încă de anul trecut. Dacă Apple va găsi o modalitate de a crea în viitor un set de căști VR mult mai ieftin și mai confortabil, linia Vision Pro ar putea fi relansată, dar în acest moment compania nu are în plan lansarea unui nou model. Apple nu a întrerupt încă producția Vision Pro și continuă să comercializeze modelul cu cip M5.
În loc să continue experimentele cu realitatea virtuală, Apple lucrează la ochelari inteligenți, care vor încorpora, în generații ulterioare, funcții de realitate augmentată. Prima versiune însă ar trebui să fie mult mai simplă, similară cu ochelarii inteligenți Ray-Ban Meta, cu AI și fără ecran integrat.
Apple nu a putut utiliza tehnologia dezvoltată pentru Vision Pro și pentru ochelarii săi inteligenți, deoarece consumă prea multă energie pentru un dispozitiv atât de mic și ușor.
Sursa: Mac Rumors