Bec fosforescent – un ornament ecologic

23.04.2008
Bec fosforescent – un ornament ecologic

Se ia un bec cu incandescenţă, cunoscut pentru lipsa de eficienţă în utilizarea energiei electrice. Se extrage filamentul şi suportul său şi se umple cu un material fosforescent. Se sigilează balonul, se ataşază filetul şi se încorporează tot ansamblul într-un bloc de plastic transparent. Ornamentul se vinde apoi cu suma de 48 $ şi, în mod suprinzător, are un succes foarte mare.

Bec fosforescent - clasa de energie A+++++

Producătorul susţine că oramentul este „super-cool” pentru un hol sau un antreu şi cine suntem noi să îi contrazicem. Faptul că produce lumină, în limitele date de materialul fosforescent, fără să consume energie electrică îl recomandă ecologiştilor nostalgici. De asemenea, poate reprezenta un cadou foarte inspirat, iar preţul cred că este direct proporţional cu calitatea construcţiei. Datorită succesului de care aminteam mai sus, umătoarele comenzi pentru el se pot face la mijlocul lunii mai.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News