Cybook Gen 3, un concurent pentru Sony reader

27.07.2007
Cybook Gen 3, un concurent pentru Sony reader

Studiile ne arată că societatea actuală nu mai citeşte. Nu mai citeşte romane, nuvele, povestiri, nimic, deoarece cărţile sunt „prea învechite” pentru secolul 21. eBook-urile ar părea a fi soluţia pentru această problemă cu repercusiuni grave asupra gradului de cultură al omenirii.

Cybook Gen 3 este un nou ebook reader, adică un suport pentru afişarea cărţilor electronice, ce va fi disponibil din septembrie pe piaţa americană şi europeană. Încă de acum un an aştept sosirea principalului său concurent, Sony Reader, în România, dar se pare că Cybook-ul va veni mai devreme, aducând în plus funcţii noi şi o calitate superioară la un preţ mai mic, de doar 350 $. O carte de 350 $? Nu, 50.000 de fapt, distribuite prin intermediul serviciului Mobipocket, însă fiecare titlu achiziţionat ne va mai costa ceva în plus. Majoritatea ebook-urilor sunt disponibile în limba engleză, dar cum aceasta se învaţă acum încă de la grădiniţă…

Cybook ebook reader

Cybook Gen 3 ebook reader foloseşte tehnologia e-paper, oferind un ecran de 6″ (rezoluţie 800 x 600 px, 166 dpi) şi o baterie capabilă să afişeze 8000 de pagini diferite cu o singură încărcare. Dispozitivul celor de la Cybook, pe lângă fişierele Mobipocket, va suporta şi formatele PDF, HTML, RTF, Open eBook şi MP3. Astfel, Cybook Gen 3 este o carte multimedia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News