Garmin şi BlackBerry ne oferă telefoane cu GPS la un preţ modic

16.05.2008
Garmin şi BlackBerry ne oferă telefoane cu GPS la un preţ modic

BlackBerry cu soft Garmin

Garmin, companie specializată în sisteme de navigare prin GPS, ştie cum să-şi vândă marfa chiar şi atunci când clienţii se orientează către soluţii GPS de la alţi producători.

Spre exemplu, dacă te decizi asupra unui telefon BlackBerry (că tot au ţinut capul de afiş în ultimele zile), îl poţi comanda împreună cu opţiunea “Lifetime of Navigation”, un software de la Garmin ce-ţi pune la dispoziţie alături de hărţile GPS cu nelipsitele puncte de interes (hoteluri, restaurante, atracţii turistice etc.), un întreg pachet de aplicaţii utile la drum: informaţii despre trafic, prognoza meteo, preţurile la carburanţi şi multe altele.

Informaţiile sunt incluse într-o bază de date online care se actualizează permanent, deci nu trebuie să ai dubii în privinţa corectitudii acestora. Garmin cere pentru acest serviciu suma de 99,99 $ după cum reiese din denumire – doar o dată în viaţă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News