Huawei P50 Pro primește conectivitate 5G printr-o husă specială

18.05.2022

Zvonurile despre o husă cu 5G pentru Huawei P50 Pro se dovedesc a fi adevărate, întrucât un partener al producătorului chinez, Soyealink, lansează un astfel de accesoriu pe piața din China. Practic, avem de a face cu o husă care protejează spatele flagship-ului Huawei, care integrează un eSIM compatibil cu 5G, care se conectează la telefon prin mufa USB-C. Prețul acestei huse este destul de „piperat”, însă oferă un upgrade mult dorit pentru utilizatorii de telefoane Huawei, care sunt limitați la conectivitate 4G.

Husa Soyealink adaugă conectivitate 5G pe flagship-ul Huawei P50 Pro

Încă de la începutul restricțiilor SUA, Huawei s-a confruntat cu tot felul de probleme. Mai întâi i-a fost restricționat accesul la software american, precum serviciile Google, iar apoi, la componente și procese de fabricație moderne pentru procesoare. Accesul la modem-uri 5G a fost însă ultima restricție aplicată companiei, telefoanele sale fiind nevoite să fie echipate cu procesoare încă moderne, precum Snapdragon 888, dar fără 5G. Acele modele sunt modificate pentru a oferi acces doar la modem-uri 4G.

Husa Soyealink pentru Huawei P50 Pro rezolvă această problemă. Aceasta intră pe piața din China la prețul de 800 yuan, adică în jur de 110-115 euro, și oferă acces la rețele atât de tip sub-6GHz, cât și NSA+SA. La interior, husa include atât modemul, dar și un procesor dual-core la 1,35 GHz, ceea ce justifică într-un fel prețul ridicat la care vine pe piață. Husa are doar 3,2mm grosime și cântărește 52 de grame. Astfel, nu este cu mult mai voluminoasă decât o husă obișnuită.

Se pare că integrarea software este bine pusă la punct, configurarea fiind realizată chiar prin aplicația Huawei AI Life, iar semnalul 5G apare în bara de status la fel ca cel al unei cartele dedicate. Astfel, nu vei simți nicio secundă că telefonul este conectat la rețea printr-un accesoriu extern. Port-ul USB al husei este passthrough, deci poate permite încărcare rapidă atât timp cât husa este conectată, dar viteza de transfer scade la viteze USB 2.0.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult