IRISNotes Air 3 – dispozitivul care salvează în format digital notiţele scrise de mână pe hârtie [REVIEW]

23.07.2017
IRISNotes Air 3 - dispozitivul care salvează în format digital notiţele scrise de mână pe hârtie [REVIEW]
PERFORMANŢĂ ŞI UTILIZARE, CONCLUZIE

PERFORMANŢĂ ŞI UTILIZARE

 

IRISNotes Air 3 funcţionează, spre deosebire de alte dispozitive de acest fel, pe orice tip de hârtie. Am testat produsul pe platformele Android şi Windows. În pachet sunt incluse patru capete pentru stylus. Trei dintre acestea au pastă, iar unul are un cap de plastic. După ce sunt consumate cele trei capete care vin în cutie, pot fi cumpărate unele noi din comerţ (caracteristici: Φ 2.35 mm * 67.0 mm). Este puţin enervant faptul că după ce ai umplut o pagină cu scris sau desene trebuie să o scoţi şi să prinzi transmiţătorul pe următoarea. Trebuie să fii atent, atunci când foloseşti dispozitivul fără să fie conectat la smartphone, să apeşi pe butonul fizic Save înainte de a muta transmiţătorul pe o nouă pagină.

 

Este important de ţinut minte faptul că cele mai mari pagini pe care le suportă transmiţătorul sunt cele de format A4. Pentru cea mai bună precizie este recomandat ca dispozitivul să fie ataşat în mijlocul marginii de sus a paginii. De asemenea, trebuie să începi să scrii cam la doi centimetri sub transmiţător.

 

Atunci când scrii nu este nevoie neaparat să ai lângă tine smartphone-ul sau PC-ul. Transmiţătorul memorează totul, iar ulterior poţi descărca textul în computer. Acest lucru nu poate fi făcut şi direct în telefon. 

 

Tehnologia este foarte precisă şi reproduce exact stilul în care scrie fiecare utilizator. Dacă ai un scris de mână urât, acest dispozitiv nu te va salva.

 

IRISNotes Air 3 poate transforma scrisul de mână în text care poate fi editat pe computer. Din păcate, limba română nu se află printre cele 30 suportate. Mai jos puteţi vedea cum transformă din scris de mână programul pentru Windows textele „Ce faci?” şi „Salut”. Rezultatele sunt: „Eefoci?” şi „Solid”. În engleză, limba pe care am selectat-o pentru a testa funcţia, conversia din scris de mână în text editabil se face perfect.

 

 

Aplicaţia pentru Android este uşor de folosit şi nu are prea multe opţiuni. Poţi deschide o nouă notiţă, vedea lista de notiţe şi selecta diferite tipuri de „cerneală”/„pastă”. Tot ce trebuie să faci după ce ai instalat-o este să porneşti conexiunea Bluetooth şi să adaugi dispozitivul IRISNotes Air 3. Această acţiune durează câteva secunde, iar apoi te poţi apuca să scrii. Notiţele sunt salvate în telefon, de unde pot fi ulterior partajate în două formate: JPG sau PDF. Important: atunci când este conectat via Bluetooth la smartphone, IRISNote 3 nu salvează notiţele în propria memorie.

 

 

Programul pentru Window, numit IRISNotes Air, nu este la fel de intuitiv şi ai nevoie de timp pentru a-i descoperi funcţiile. Pentru a transfera notiţele din transmiţător în computer trebuie să conectezi cele două dispozitive prin intermediul cablului USB (miniUSB la USB) care vine în cutie. Programul MyScript Ink Retriever, care se instalează împreună cu IRISNotes Air, detectează automat dispozitivul conectat. Prin intermediul lui notiţele pot fi descărcate în computer, iar apoi importate în programul principal pentru a fi editate, transformate în text editabil sau exportate în alt format.

 

Cablul este necesar şi pentru încărcarea bateriilor celor două elemente ale sistemului: transmiţătorul şi stylus-ul. Ambele elemente se încarcă complet de la zero în aproximativ două ore.

 

CONCLUZIE

 

Pentru cei care doresc să salveze pentru „eternitate” în cloud notiţele de mână pe care le iau cu diverse ocazii, acest dispozitiv este o unealtă foarte utilă. IRISNotes Air 3 este uşor de setat şi folosit, mai ales împreună cu un smartphone, iar precizia oferită este uimitoare. Totuşi, funcţia care transformă scrisul de mână în text editabil pe computer nu poate fi folosită de către utilizatorii români, deoarece lipseşte suportul pentru limba noastră. În România, dispozitivul poate fi găsit, în mgazinele online, la preţuri cuprinse între 570 şi 700 de lei.

Părţi pozitive

Este foarte precis în recunoaşterea scrisului de mână
Setarea iniţială se face uşor
Funcţionează fără să fie conectat la un smartphone sau PC
Oferă suport pentru salvarea în cloud a documentelor

Părţi negative

Funcţia care transformă scrisul de mână în text care poate fi editat pe computer nu este disponibilă pentru limba română
Programul pentru computer nu are o interfaţă uşor de utilizat

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult