Keychron intră pe piața stațiilor de andocare cu un model Thunderbolt 5 și 14 porturi

Keychron intră pe piața stațiilor de andocare cu un model Thunderbolt 5 și 14 porturi
Keychron - Thunderbolt 5 Dock 14-in-1

Keychron, companie cunoscută în special pentru tastaturi și periferice, a lansat prima sa stație de andocare. Noul model, denumit Thunderbolt 5 Dock (14-in-1), oferă 14 porturi și un corp realizat din aluminiu.

Produsul este disponibil, deocamdată, doar pe piața din Statele Unite la un preț de 349,99 dolari.

Thunderbolt 5 – Carcasă din aluminiu și răcire pasivă

Stația de andocare are o carcasă fabricată din aliaj de aluminiu prelucrat CNC, concepută pentru a oferi rezistență și un aspect premium.

Keychron a optat pentru un sistem de răcire fără ventilator. Disiparea căldurii este realizată printr-o grilă de ventilație și un radiator intern din aluminiu.

Dispozitivul poate fi utilizat atât în poziție verticală, cât și așezat orizontal pe birou.

Noua stație de andocare Keychron are conectivitate extinsă

Pe partea frontală se află butonul de pornire, ledurile de stare, un port USB-C cu viteză de 10 Gbps și două porturi USB-A, fiecare cu aceeași rată de transfer.

Tot în partea frontală sunt amplasate cititoare pentru carduri SD și microSD. Acestea respectă standardul UHS-II 4.0 și pot atinge viteze de până la 312 MB/s.

Thunderbolt 5 și alimentare de până la 140 W

Majoritatea conexiunilor acestui nou dispozitiv de la Keychron sunt amplasate pe partea din spate.

Stația de andocare include un port Thunderbolt 5 pentru conectarea la laptop, capabil să furnizeze până la 140 W pentru alimentarea acestuia.

Alături de acesta se află alte trei porturi Thunderbolt 5 destinate conectării echipamentelor suplimentare.

HDMI 2.1 și rețea de 2,5 Gbps

Configurația este completată de două porturi USB-A de 10 Gbps, două ieșiri HDMI 2.1 și un port Ethernet de 2,5 Gbps pentru conexiuni prin cablu.

Stația mai oferă două sloturi Kensington, care permit fixarea fizică a dispozitivului pentru un plus de securitate.

Keychron Thunderbolt 5 Dock (14-in-1) poate fi comandată direct de pe site-ul oficial al companiei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Răzvan Crăciun
Răzvan Crăciun
Cu o experiență de aproape 30 de ani în presă, în luna mai 2025 am ajuns din nou în domeniul care m-a pasionat de la început - IT. Cea mai lungă perioadă (mai mult de 15 ani) am petrecut-o la agenția de presă Mediafax, unde am trecut prin piața de capital și IT. Am publicat și în Ziarul ... citește mai mult