Kingston livrează stick-uri USB flash cu 1TB şi 2TB capacitate de stocare

28.02.2017
Kingston livrează stick-uri USB flash cu 1TB şi 2TB capacitate de stocare

Deşi încă păstrează avantajul costului de achiziţie mai redus, hard disk-urile clasice sunt depăşite la mai toate capitolele: viteze de transfer, capacitate de stocare, miniaturizare, fiabilitate. Luam drept exemplu noua serie DataTraveler Ultimate GT, oferită de Kingston în formatul unui stick USB cu până la 2TB capacitate de stocare.

Ce-i drept, accesoriul cu dimensiuni 75.18 x 27 x 21.02 mm nu este cel mai compact stick USB flash de pe piaţă, însă faptul că poate acomoda până la 70 ore de conţinut video 4K ne ajută să acceptăm mai uşor acest compromis.

Dispozitivul prevăzut cu interfaţă USB 3.1 este adăpostit într-o carcasă confecţionată dintr-un aliaj de zinc, oferind protecţie la căzături sau strivire accidentală. Durabilitatea promisă este susţinută cu o garanţie de 5 ani şi suport tehnic gratuit.

Deşi producătorul Kingston confirmă livrarea primelor loturi de produse către magazinele partenere, preţurile la vânzare nu sunt cunoscute, deocamdată. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult