Logitech a lansat X100 Mobile Speaker, o boxă portabilă Bluetooth cu dimensiuni reduse

20.01.2014
Logitech a lansat X100 Mobile Speaker, o boxă portabilă Bluetooth cu dimensiuni reduse

Un nume binecunoscut pentru perifericele şi sistemele sale audio pentru PC, Logitech a fost una dintre companiile care a intuit repede oportunităţile oferite de piaţa accesoriilor pentru telefoane mobile şi tablete. Cel mai nou produs din portofoliul companiei este X100 Mobile Speaker, un sistem audio portabil cu conectivitate Bluetooth şi dimensiuni reduse.

Având dimensiuni de 16.3 x 12.8 x 4.1 cm şi o greutate de 240 de grame, Logitech X100 Mobile Speaker este oferit în cinci versiuni coloristice. Difuzorul monofonic are o putere nespecificată, acesta promiţând o redare audio de bună calitate, iar bateria încorporată promite o autonomie de circa 5 ore. Încărcarea acestei baterii se face prin intermediul unui port Micro USB.

Compatibil cu profilul Bluetooth A2DP, Logitech X100 Mobile Speaker se poate conecta cu orice telefon, tabletă sau laptop şi oferă o rază maximă de 9 metri. Deoarece include un microfon şi oferă compatibilitate cu profilul Bluetooth HFP 1.5, micul sistem audio de la Logitech poate îndeplini şi rolul de speakerphone.

Logitech X100 Mobile Speaker va fi disponibil în Europa, inclusiv pe plan local, începând cu această lună la un preţ de 50€.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News