Logitech G435 review: căști de gaming wireless, ușoare și versatile

14.09.2021
Logitech G435 review: căști de gaming wireless, ușoare și versatile

Până nu de mult, accesoriile de gaming erau considerate produse de nișă, care se adresau în special jucătorilor foarte pasionați, care căutau performanță de top, care să le ofere un mic avantaj în jocuri. În ultimii câțiva ani, aceste produse au intrat cumva în zona „lifestyle”. Căștile de gaming nu mai sunt doar pentru performanță în jocuri, ci pot fi adevărate accesorii vestimentare, pe care mulți au început să le poarte chiar și pe stradă. A venit timpul să vedem și răspunsul Logitech la această categorie de produse: G435, o pereche de căști adresată în special publicului tânăr, dar care ar putea reprezenta și o ofertă bună pentru gamerii de orice vârstă care caută o pereche de căști wireless, compatibilă cu mai multe dispozitive.

G435 sunt cele mai ușoare căști de gaming din portofoliul Logitech

Logitech a prezentat căștile G435 drept cele mai ușoare căști over-ear din oferta sa, indiferent dacă sunt cu sau fără fir. Iar adevărul este că aceste căști sunt extrem de ușoare (165 grame), ba chiar neașteptat de ușoare. Oricine a folosit în trecut o pereche de căști de „gaming”, știe că există atât modele mai ușoare, dar și mai grele, dar G435 este de departe una dintre cele mai ușoare. Acestea dau senzația că ar fi „goale” pe dinăuntru, însă nu într-un mod în care par fragile.

Construcția pare să fie solidă… sau cât de solidă poate fi o construcție integral din plastic. Dar nu este ceva nou pentru căștile de gaming sau căștile Logitech. Avantajul este că pot fi „flexate” destul de mult și nu par să cedeze rapid. Fiind atât de ușoare, probabil că nu se vor strica chiar așa de ușor dacă sunt scăpate pe jos accidental de câteva ori. Totuși, nu aș încuraja abuzuri repetate asupra lor. Și nici nu sunt rezistente la apă, așa că nu sunt căști bune de luat la sală, sau de purtat afară, pe ploaie.

Logitech G435 top

Cupele sunt realizate din plastic mat, iar în zona în care acestea se îmbină cu suportul reglabil pentru cap, apar câteva zone lucioase. În teorie, acolo nu vei ajunge niciodată cu mâna, deci nu există riscul să rămână foarte multe amprente. Totuși, acolo cu siguranță va intra praful, iar atunci când îl vei șterge vor apărea cu siguranță micro-zgârieturi. Aș fi preferat o construcție din plastic mat complet pentru a evita deteriorarea acelei zone în timp.

Celălalt material folosit în construcția G435 este cel textil. Avem difuzoare acoperite cu o spumă cu memorie îmbrăcată în plasă moale și o zonă din material elastic în partea de sus, unde căștile fac contact cu capul. Bureții pot fi schimbați în cazul în care se deteriorează în timp, însă materialul din partea de sus este atașat acolo permanent. Reprezentanții Logitech spun că această parte poate fi spălată cu grijă (pentru a nu uda componentele electrice ale căștilor).

Logitech G435 top usb dongle

Modelul testat, cu carcasă neagră și accente de culoare verde-neon este cel mai „simplu” dintre cele trei variante disponibile pentru G435, fiind disponibile și variante „alb și liliac” sau „albastru și roșu”. Un dezavantaj al modelului negru pe care l-am observat este faptul că se vede imediat praful pe toate suprafețele căștilor.

Chiar dacă par a fi căști „goale”, acestea integrează destul de multă electronică la interior. Avem două difuzoare cu diametru de 40mm, două microfoane integrate în cupa din stânga, o baterie care promite 18 ore de autonomie și tehnologii de conectivitate LIGHTSPEED (proprietar Logitech) și Bluetooth. Pe cupa din stânga se regăsesc de asemenea și toate butoanele necesare operării (Power, volum, mute microphone), cât și port-ul de încărcare cu mufă USB-C.

Logitech G435 mute button

În pachet, Logitech nu oferă foarte multe accesorii: avem un dongle USB-A pentru conectarea la un PC sau la o consolă și un cablu de încărcare USB-C.

Confortul este cel mai mare avantaj al acestor căști

Căștile G435 sunt recomandate pentru utilizare atât pe PC-uri de gaming, cât și pe console sau dispozitive mobile. Acestea ar trebui să fie căștile de zi cu zi ale tinerilor mereu în mișcare, care folosesc mai multe dispozitive și au nevoie de căști care să fie compatibile cu toate. Am descoperit însă că deși publicul țintă sunt cei din generația Z, aceste căști ar putea să se adreseze la fel de bine și milenialilor, sau oricui are nevoie de o pereche de căști wireless fără prea multe briz-briz-uri.

Asta pentru că deși par foarte mici, parcă realizate special pentru copii, suportul poate fi extins pentru a sta pe capul unui adult, fără a fi inconfortabile. Mai mult, faptul că sunt foarte ușoare asigură un confort extins în utilizare. Nu simți o presiune asupra capului în partea de sus, iar spuma din jurul difuzoarelor este foarte moale și confortabilă. Am folosit aceste căști în sesiuni de câteva ore și aproape că uitam că le am pe cap la final. Iar totul este posibil fără fir, aceste căști fiind lipsite de o opțiune de conectivitate prin cablu.

Logitech G435 standing

Singurele două metode de conectare la dispozitive sunt prin dongle-ul USB, care se face imediat și automat, fără a necesita instalarea de software adițional pe un PC sau de configurare suplimentară pe o consolă, sau Bluetooth. Pur și simplu conectezi dongle-ul, pornești căștile și poți începe utilizarea. Ba chiar software-ul G Hub de la Logitech, folosit pentru configurarea celorlalte accesorii de gaming din gama Logitech G nici nu recunoaște aceste căști. Acest lucru înseamnă că nici nu există posibilitatea de a configura experiența audio. Ceea ce primești pe Logitech G435 din fabrică, așa rămâne la nivel de profil audio.

La fel se întâmplă și în cazul conectării pe Bluetooth: odată conectate la un smartphone, tabletă sau laptop, acestea funcționează la fel ca oricare pereche de căști obișnuite. Din păcate, în afară de controlul de volumului sau mute pentru microfon, nu poți controla telefonul cu aceste căști. Nu poți răspunde la apeluri, respinge apeluri sau schimba melodia redată fără să folosești ecranul telefonului.

Logitech G435 driver

Sunt însă câteva lucruri care nu mi-au plăcut foarte mult din punct de vedere al ușurinței în utilizare. Scurtăturile pentru tranziția de la Bluetooth la Lightspeed nu este tocmai intuitivă. Pentru asta este folosit butonul Mute Mic. La o apăsare scurtă doar taie volumul microfonului, dar la o apăsare lungă schimbă sursa între Lightspeed și Bluetooth. Apoi, există o scurtătură pentru limitarea volumului la maximum 85 decibeli. Aceasta este realizată tot prin apăsarea Mute, dar împreună cu volum jos. Pentru eliminarea acestei limitări apeși Mute și volum sus. Odată ce înveți scurtăturile, par OK, dar la prima vedere pot crea confuzie, mai ales că în general te-ai aștepta ca un buton de „mute” să oprească volumul căștilor, nu cel al microfonului.

Pe lângă PC și smartphone-uri sau tablete, Logitech spune că G435 sunt compatibile cu console PlayStation (modelele PlayStation 4, PlayStation 4 Pro și PlayStation 5) și cu computere cu macOS. Neavând un computer Apple la îndemână, le-am conectat la un PlayStation 5, iar „instalarea” a fost la fel de simplă precum pe PC: introduci dongle-ul USB într-unul dintre port-urile consolei, pornești căștile și totul funcționează fără probleme. Din păcate, căștile nu sunt recunoscute nici de console Xbox și nici de Nintendo Switch conectat la dock. Am încercat, dar nu se întâmplă nimic.

Logitech G435 cup

Încărcarea pe USB-C nu ar trebui să fie problematică decât pentru cei care au restul de accesorii de PC pe USB-C. Din păcate, Logitech încă folosește micro-USB pe tastaturile și moușii săi cei mai performanți de gaming. Astfel, dacă ai, de exemplu, un combo Logitech G915 + Logitech G Pro X, cele mai performante periferice wireless de PC ale companiei, care pot fi încărcate cu un singur cablu micro-USB, va trebui să folosiți un cablu diferit pentru G435. Probabil că, în timp, compania va face în sfârșit tranziția la USB-C, iar acest model este doar un început în această direcție. Partea bună este că dacă le folosiți alături de PS5 sau un smartphone cu Android, cablul de la controller/telefon poate fi folosit fără probleme cu aceste căști.

Încărcarea nu este foarte rapidă, dar probabil că nu le vei încărca niciodată de la 0 la 100%. Având însă în vedere autonomia de 18 ore declarată de Logitech, nu vei avea emoții de baterie cu aceste căști. De fapt, pe parcursul săptămânii în care le-am testat, nu a fost necesar să le încarc deloc față de nivelul de baterie din fabrică și nici nu s-au consumat complet (le-am folosit câteva ore în fiecare zi, fie la PC, fie la PlayStation).

Performanța Logitech G435 este în ton cu prețul cerut

Pentru o pereche de căști wireless de gaming, Logitech G435 sună bine în bugetul de 80 de euro (aproximativ 400 lei). Vorbim despre căști stereo, fără funcție 7.1 surround. Acestea sunt însă compatibile cu Dolby Atmos, Windows Sonic și sistemul Tempest 3D de pe PlayStation 5, ceea ce înseamnă că pot garanta o bună spațiere a sunetului în jocuri 3D care oferă astfel de funcții.

Logitech G435 logo

Calitatea audio, chiar și la volum înalt, este foarte bună. G435 nu distorsionează și oferă un sunet destul de bogat. La volum înalt poate fi observat că frecvențele joase sunt parcă puțin mai puternice decât restul, dar frecvențele nu par să se amestece între ele. Volumul maxim nu este nici cel mai puternic pe care l-am auzit pe căști wireless, însă nici nu este foarte scăzut, așa cum am mai întâlnit pe alte căști wireless over-ear.

Nu este clar dacă G435 au o incintă cu două camere, așa cum am mai întâlnit la alte căști de gaming în trecut, sau dacă folosesc alte tehnici pentru separarea frecvențelor. Cert este că aceste căști sunt destul de bune pentru ascultarea de muzică pentru majoritatea utilizatorilor și fac o treabă destul de bună și în jocuri. Fiind căști cu incintă închisă, acestea oferă și puțină izolare pasivă, datorită faptului că bureții acoperă urechile, dar nu au ANC sau alte metode active de izolare. În consecință sunetul din exterior tot va pătrunde în căști.

Logitech G435 cable

Microfonul, sau mai bine spus, microfoanele, sunt cumva ascunse, întrucât pot fi confundate cu fante de design pe cupa din stânga. Acestea folosesc tehnologie  beamforming pentru captarea sunetului la fel ca un microfon cu braț. Microfoanele pot fi folosite atât în jocuri, aplicații de chat sau videoconferințe (Logitech spune că sunt certificate de Discord), cât și pentru preluarea de apeluri pe smartphone. Rezultatele sunt decente, însă cu siguranță nu vei înlocui un microfon dedicat cu cel al acestor căști. Ce vei înlocui cu siguranță este însă microfonul integrat de pe un laptop sau de pe un webcam, calitatea sunetului fiind clar superioară.

Microfoanele preiau și sunet ambiental, însă nu la un nivel deranjant. Totuși, dacă ai o tastatură zgomotoasă și o folosești în timpul în apelurilor, cu siguranță aceasta se va auzi. Calitatea vocii este foarte bună, în schimb, comparabilă cu ceea ce oferă Logitech pe căștile de gaming cu microfon pe braț, care vine până în zona gurii.

Logitech G435 bottom usb dongle

Fiind conectate la PC prin dongle-ul Lightspeed, acoperirea semnalului este similară cu cea Bluetooth, adică de aproximativ 10 metri. Poți astfel să pleci dintr-o cameră cu căștile pe urechi fără să pierzi semnalul. Ar fi recomandată însă utilizarea cu acest dongle pentru eliminarea latenței care poate apărea pe Bluetooth pe PC, pentru o experiență cât mai bună. Personal, n-am întâlnit latență nici pe Bluetooth, dar nici nu m-am jucat altceva în afară de jocuri de mobil în acest mod, unde jocurile sunt oricum ceva mai lente. Logitech spune că inclusiv pentru Bluetooth a realizat optimizări, dar acestea sunt greu de demonstrat.

Concluzii

Noile căști Logitech G435 vin la un preț care nu de mult era rezervat pentru căștile de gaming mid-range cu cablu, ceea ce ar trebui să îi bucure în special pe cei care căutau căști de gaming fără fir la prețuri mai accesibile. Desigur, nu vorbim despre căști pentru audiofili și nu vorbim nici măcar despre căști premium de gaming. Există destule alternative pentru acele segmente de piață, deja disponibile. G435 este însă o pereche de căști de gaming pe PC și consolă și poate și pentru smartphone, cu un sunet bun pentru prețul cerut și, foarte important, foarte ușoare și confortabile pentru sesiuni lungi de utilizare. Ajută și faptul că autonomia este peste medie și că permit schimbarea de la o sursă la alta rapid, cu o apăsare de buton.

Chiar dacă personal nu mă împac foarte bine cu materialele textile pe dispozitive electronice, experiența din trecut demonstrând că acestea sunt greu de curățat după o perioadă mai lungă de utilizare, este greu să nu recomand această pereche de căști doar din acest motiv. În special pentru gamerii tineri vor aprecia cu siguranță atât funcțiile, cât și design-ul plăcut. Cei trecuți de 20-25 de ani probabil că se uită după modele mai scumpe, cu funcții mai avansate, cu ANC, sau design mai „serios”, însă chiar și pentru ei, aceste căști ar putea fi potrivite ca o alternativă de buget „bună la toate”. Mai ales dacă cei care le vor alege le vor folosi la mai multe dispozitive: PC, PlayStation și pe smartphone.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult